Novak Djokovic, despre performanța istorică reușită la Cincinnati: "Este unul dintre momentele speciale ale carierei mele"

Novak Djokovic, despre performanța istorică reușită la Cincinnati: "Este unul dintre momentele speciale ale carierei mele"

Novak Djokovic a reușit o performanță istorică după victoria în fața lui Roger Federer în finala de la Cincinnati, devenind primul jucător care câștigă toate cele nouă turnee Masters din circuitul ATP. Fostul lider mondial a descris acest succes ca fiind unul dintre momentele speciale din cariera sa. "Nu a fost ușor din punct de vedere psihologic, pentru că știam că am pierdut de fiecare dată când am jucat cu el pe acest teren", a spus Djokovic, care a fost învins de elvețian de trei ori în ultimul act al Masters-ului din Ohio (2009, 2012, 2015)

Novak Djokovic si trofeul de la CincinnatiFoto: atpworldtour.com

Ce a însemnat pentru Djokovic performanța reușită la Cincinnati

"Este fără îndoială unul dintre momentele speciale ale carierei mele. Aceste realizări, să fac istorie în sportul pe care îl iubesc cu adevărat, toate acestea sunt un mare privilegiu, o onoare, ceva de care voi fi mândru tot restul vieții mele.

Am menționat deja în această săptămână, acest trofeu m-a motivat foarte mult. A fost o mare motivație pentru mine. Dar, în același timp, am încercat să nu mă gândesc prea mult la asta, pentru a evita să pun prea multă presiune pe umerii mei", a declarat Novak Djokovic, după ce a devenit primul jucător din istorie care câștigă toate cele nouă turnee Masters din circuitul ATP.

Despre finala cu Roger Federer

"Nu a fost ușor din punct de vedere psihologic, pentru că știam că am pierdut de fiecare dată când am jucat cu el (n.r. cu Roger Federer) pe acest teren. Dar, în același timp, am crezut în șansele mele, pentru că m-am simțit din ce în ce mai bine pe măsură ce avansam în turneu.

Da, absolut, a fost cel mai bun meci al meu din ultimele două săptămâni, chiar dacă Roger nu a fost la cel mai bun nivel al său. A ratat multe retururi și nu s-a mișcat foarte bine. Cred că nu a jucat la fel de bine ca în meciurile anterioare din această săptămână. Dar am știut că trebuie să fiu solid și să-l împiedic să-și dezvolte tenisul de atac. Dar toate astea sunt mai ușor de zis decât de făcut. Și sunt foarte mulțumit de modul în care am reușit să-mi controlez nervii la final", a precizat jucătorul sârb.

Influența pe care au avut-o Federer și Nadal asupra carierei sale

"Este o plăcere să împarți trenul cu el (n.r. cu Roger Federer), cu cel mai mare din toate timpurile. Cu el, cu Nadal, acești jucători au fost o parte integrantă atât de importantă a vieții mele și a carierei mele, cât și a evoluției mele ca jucător de tenis.

Ei mă fac să joc cel mai bun tenis. Mă fac să îmi îmbunătățesc jocul. Ei m-au făcut să mă gândesc la ce trebuie să fac pentru a încerca să fiu cel mai bun jucător din lume. Să nu joc cu Roger de peste doi ani a fost cu adevărat ciudat, ca să fiu sincer. M-am gândit că nu am jucat de un an sau ceva de genul ăsta, dar apoi mi-am amintit că, de fapt, ultima dată a fost în Australia (n.r. în semifinalele Australian Open, în 2016). A fost cu mult timp în urmă, ceea ce este neobișnuit, pentru că am jucat de multe ori de-a lungul ultimului deceniu", a adăugat Djokovic.

Unde își păstrează colecția de trofee

Întrebat dacă are o sală specială pentru trofeele sale, Novak a răspuns: "Da, dar este mai mică decât cele ale lui Roger sau Rafa. Sau Jimmy Connors. Dar, bineînțeles, am grijă de trofeele mele. Cele mai multe dintre ele se află în Serbia. Părinții mei, dar mai ales tatăl meu, sunt foarte mândri și le păstrează cu mare grijă. Avem un club de tenis în Belgrad, unde avem o sală specială pentru trofee", a mai spus fostul lider mondial.

Novak Djokovic a câștigat, duminică, la Cincinnati, al 70-lea trofeu din carieră, după ce l-a învins în ultimul act pe Roger Federer, scor 6-4, 6-4. A fost al 31-lea titlu Masters pentru sârb, care este depășit la acest capitol doar de spaniolul Rafael Nadal (33).

În urma succesului de la Cincinnati, Novak Djokovic a devenit primul jucător din istorie care câștigă cel puțin o dată toate cele nouă turnee de categoria Masters 1.000 din circuitul ATP.

Cele 31 de titluri Masters ale lui Novak Djokovic:

Miami 6: primul în 2007

Indian Wells 5: 2008

Roma 4: 2008

Canada 4: 2007

Paris 4: 2009

Shanghai 3: 2012

Monte-Carlo 2: 2013

Madrid 2: 2011

Cincinnati 1: 2018

Titlurile Masters, clasament:

1 Rafael Nadal 33

2 Novak Djokovic 31

3 Roger Federer 27

4 Ivan Lendl 22

5 John McEnroe 19

6 Jimmy Connors, Andre Agassi 17

8 Bjorn Borg 15

9 Andy Murray 14

10 Boris Becker 13.

Titluri de Grand Slam:

1 Roger Federer 20 (între 2003-2018)

2 Rafael Nadal 17 (2005-2018)

3 Pete Sampras 14 (1990-2002)

4 Novak Djokovic 13 (2008-2018)

5 Roy Emerson 12 (1961-1967)

6 Rod Laver (1960-1969), Bjorn Borg (1974-1981) etc.

Cele mai multe meciuri directe (Era Open):

Novak Djokovic vs Rafael Nadal 52: 27-25 pentru Djokovic

Novak Djokovic vs Roger Federer 46: 24-22 pentru Djokovic

Roger Federer vs Rafael Nadal 38: 23-15 pentru Nadal

Novak Djokovic vs Andy Murray 36: 25-11 pentru Djokovic

Ivan Lendl vs John McEnroe 36: 21-15 pentru Lendl

S-ar putea să te intereseze și:

VIDEO Novak Djokovic, campion la Cincinnati (6-4, 6-4 cu Roger Federer) - Sârbul a devenit primul jucător din istorie care câștigă toate cele 9 trofee Masters

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste
Superliga
11:26
„Avem probleme cu femeile în țara asta” Radu Naum, iritat de reacția sexistă a lui Marius Șumudică la adresa unei jurnaliste
Citește mai mult
 „Avem probleme cu femeile în țara asta”  Radu Naum, iritat de reacția sexistă a lui Marius Șumudică la adresa unei jurnaliste
 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”
Superliga
12:11

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate
15:15

Cătălin Tolontan   Fraierul Șucu sau fraieri   suntem noi?
Opinii
11:48
Cătălin Tolontan Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Citește mai mult
Cătălin Tolontan  Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Știri ultima oră
22:00
FCSB - CFR Cluj 3-2 Meci cu final nebun pe Arena Națională! Roș-albaștrii s-au distanţat la cinci puncte de locul doi
FCSB - CFR Cluj 3-2   Meci cu final nebun pe Arena Națională! Roș-albaștrii s-au distanţat la  cinci puncte de locul doi
21:44
Gafe uluitoare FOTO. Cisotti, oportunistul perfect! Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu
Gafe uluitoare FOTO. Cisotti, oportunistul perfect! Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu
21:20
Europene de vis la haltere Luis Manuel Lauret, bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Europene de vis la haltere Luis Manuel Lauret, bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
19:47
„Să-i redresăm cariera” Giovanni Becali vrea să-l ajute pe Adrian Mazilu » Marele talent lansat de Hagi nu a mai jucat de un an la nivel înalt
„Să-i redresăm cariera” Giovanni Becali vrea să-l ajute pe Adrian Mazilu » Marele talent lansat de Hagi nu a mai jucat de un an la nivel înalt
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Top stiri din sport
Nicolescu, nemulțumit     Amenzi uriașe pentru Dinamo:  „Jandarmeria consideră că eu nu iau suficiente măsuri” 
Superliga
14:21

„Săgețile” lui Dan Nistor  Mesaj pentru cei care   i-au blocat transferul la Rapid:  „Le-am demonstrat că sunt bun”
Superliga
09:40

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
20.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa