Novak Djokovic, la o victorie distanță de realizarea Marelui Slam: "Voi trata meciul ca și cum ar fi ultimul din cariera mea"

Aflat la o singură victorie distanță realizarea Marelui Slam și câștigarea titlului de Grand Slam cu numărul 21, Novak Djokovic a afirmat că va trata finala de la US Open (îl va întâlni pe Daniil Medvedev) de parcă ar fi ultimul meci din cariera sa. Nole a vorbit despre rețeta succesului explicând că tenisul cere sacrificii imense.

Novak DjokovicFoto: Ed JONES / AFP / Profimedia

Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a avut parte de un meci foarte dificil în faţa germanului Alexader Zverev (favorit 4, campionul olimpic en-titre). Sârbul a obținut victoria după trei ore și 38 de minute de joc, scor 4-6, 6-2, 6-4, 4-6, 6-2.

Nole a egalat recordul lui Roger Federer ajunând pentru a 31-a oară într-o finală de Grand Slam (a câștigat 20, se află la egalitate cu rivalii Federer și Nadal) și poate deveni primul jucător după 52 de ani care realizează Marele Slam (câștigarea celor patru titluri de Grand Slam în același an). Ultimul care a reușit această performanță a fost Rod Laver, în 1969.

Djokerul are trei titluri obținute la US Open: 2011, 2015 și 2018. Nole a pierdut alte 5 finale la Flushing Meadows: 2007, 2010, 2012, 2013 și 2016.

Citește și: VIDEO Novak Djokovic vs Daniil Medvedev - Principalii favoriți s-au calificat în finală la US Open 2021

Novak Djokovic: "Am reușit să rafinez o formulă care merge pentru mine"

  • "Nu vreți să știți ce a fost în capul meu în timpul meciului. A fost ca un uragan de emoții în timpul unui meci sau chiar în timpul unui singur punct. Ești singur pe teren. Nu există portițe de scăpare și trebuie să găsești soluții.
  • De-a lungul anilor, am reușit să rafinez o formulă care merge pentru mine. Sunt multe elemente care intervin, dar nu există o poțiune magică despre care pot spune că este secretul succesului. Sunt multe lucruri combinate.
  • Tenisul este un sport foarte frumos, dar care cere multe de la fiecare sportiv. Trebuie să găsești un echilibru fin între minte și corp tot timpul, dacă vrei să performezi la cel mai înalt nivel pentru o perioadă lungă. Am fost binecuvântat și sunt recunoscător că am putut face asta mult timp.
  • Mai e doar un meci. Totul sau nimic! Hai s-o facem... Voi trata meciul ca și cum ar fi ultimul din cariera mea. Voi juca cu inima, sufletul, trupul și mintea" - Novak Djokovic, după ce l-a învins pe Alexander Zverev.

În prima semifinală de pe tabloul masculin de simplu de la US Open, Daniil Medvedev (2 ATP) și-a respectat statutul de favorit și a trecut de canadianul Felix Auger-Aliassime (cap de serie nr. 12), scor 6-4, 7-5, 6-2. Meciul a durat două ore și cinci minute.

La 25 de ani, rusul s-a calificat pentru a treia oară într-o finală a unui turneu de Grand Slam, pierzând la US Open în faţa lui Rafael Nadal 2019, şi în februarie anul acesta la Australian Open, chiar împotriva lui Novak Djokovic.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 