Nu vrea arbitri germani/ Marian Iancu se teme de un arbitraj in compensare in favoarea dinamovistilor

Timisorenii vor arbitri straini la meciul de luni cu Dinamo, dar nu sunt de acord cu centralul desemnat pentru aceasta partida. Neamtul Manuel Grafe nu este pe placul oficialului banatean Marian Iancu deoarece dinamovistii au multi suporteri in Germania si se teme ca alb-rosii vor avea parte de un arbitraj in compensare, avand in vedere ca Dinamo este cea mai dezavantajata echipa din Liga 1.

Fara cele zece decizii eronate ale arbitrilor, Dinamo ar fi ocupat locul 1 in Liga 1. De aceea, Iancu se teme ca arbitrajul sa nu se intoarca impotriva echipei sale in etapa a 14-a. "Cei care ridica probleme ale arbitrajului suntem noi, care am cerut straini, dar nu din Germania, pentru ca exista foarte multi suporteri ai lui Dinamo acolo, care au si functii. Nu vreau sa existe un arbitraj in compensare pentru Dinamo, tocmai acum, cu Timisoara, pentru ca m-ar deranja. De aceea nu vreau sa aud aceste vaicareli ale celor de la Dinamo in ceea ce priveste arbitrajul", a declarat Marian Iancu la Sport Total FM.

Timisoara si Dinamo se intalnesc, luni, 23 noiembrie, in cea de-a 14-a etapa a Ligii 1, de la ora 20:45.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

LPF a schimbat programul  Etapa #2 din play-off Liga 1: Dinamo - FCSB și Rapid - U Craiova  au fost inversate
Superliga
12:23

Citește mai mult

FIFA, iar acuzată!  Inspectorii care voiau să verifice condițiile de muncă pe stadioanele CM 2026  au fost blocați:  „Nu mai există scuze!”
Campionatul Mondial
17:27

ITIA vine cu explicații   De ce  Simona Halep și Iga Swiatek  au fost sancționate diferit: „Au ținut cont de acest aspect”
Tenis
17:54

„FCSB are jucători de calitate”   Autorul „dublei” din tur,  Malick Fofana , rămâne precaut: „Ne concentrăm la calificare, apoi mai vedem”
Europa League
18:25

„Nu e normal”  Victor Angelescu, despre șansele ca Rapid - FCSB  să se dispute pe Giulești : „Nu avem cum să ne asumăm”
Superliga
19:00

Rapid - U Craiova, fără spectatori! Giuleștenii, sancționați drastic pentru  abateri repetate  » Meciul cu FCSB, picătura care a umplut paharul
Superliga
14:31

„E abuz ca la carte”  Psihologul care a lucrat cu  David Popovici  la Jocurile Olimpice analizează comportamentul antrenorului care jignește copii
Special
13:43

„Așa a murit Maradona” Fiicele lui Diego nu au putut privi  fotografia tulburătoare  prezentată în fața instanței: „L-au asasinat!”
Campionate
14:05