Daca echipa nationala a Romaniei ar juca, miine, contra nationalei somaleze, as paria pe Somalia. Stiu, sint un idiot care n-are incredere in valorile tarii de bastina, care nu crede in Mutu sau in Chivu, sint un fatalist care nu vede altceva decit dezamagiri profunde, probabil un nefericit, un frustrat irecuperabil. Probabil, nu-i asa?, asta ar fi reactia multora.
Fotbalul stirneste pasiuni, iar cu pasiunile nu te poti bate. Doar ca pasiunea mea pentru fotbal s-a scufundat in momentul in care am ajuns la trista concluzie ca fotbalul romanesc, in loc sa mearga inainte, a bagat in marsarier si calca acceleratia cu putere. E un preambul pentru ceea ce voi incerca sa explic mai departe.
TVR2 are o emisiune saptaminala, Replay, despre care as putea spune ca este macar interesanta, daca nu chiar demna de urmarit si pe care ar trebui sa o vada toti cei cu pretentii de fotbalisti. In fiecare luni, in decurs de o ora si jumatate, se vorbeste despre fotbalul romanesc. Lunea aceasta, la Replay am vazut meciul Romania-Italia, din 1983, intr-un sumar de aproximativ 30-40 de minute. Am ramas cu gura cascata.
Campioana lumii, Italia, a pierdut in fata unei echipe care abia se consolida sub conducerea lui Mircea Lucescu. Un meci despre care, la final, Lucescu si Costica Stefanescu - cel care, la vremea respectiva, era capitan - au spus ca nu a fost spectaculos. Eu, la 25 de ani dupa desfasurarea acelui meci, pot spune ca a fost mult mai spectaculos decit jocurile terne ale reprezentativei din 2008.
Am vazut o nationala “in formare”, abia incropita (citez din declaratiile auzite in emisiune, mai ales ca nu ma pricep la istoria fotbalului), care stia sa se replieze intr-un timp uluitor de rapid comparativ cu cea de astazi, o echipa pentru care strategia de baza era “cea mai buna aparare e atacul”, o formatie care timp de nouazeci si ceva de minute a fost deasupra Italiei, a stat mai mult in jumatatea de teren a campionilor mondiali si, cel mai important, unsprezece jucatori care au vrut din tot sufletul sa cistige.
Ce am mai vazut? Exact ce lipseste in momentul de fata fotbalului autohton. Strategie. Inteligenta. Forta. Curaj. Am vazut un gol superb, din 25 de metri, dat de Ladislau Boloni. Un sut care, in ziua de astazi, pare mai degraba evitat de toata lumea. Cit de des mai vedem mingea zburind la un metru de pamint? Si citi ajung in sase metri si dau peste poarta? Si am vazut driblinguri adevarate, nu jucatori care se impiedica de minge si cer fault. Am vazut fotbalisti fabulosi: Michael Klein, Ilie Balaci, Rodion Camataru.
Oamenii din fotbalul romanesc de astazi ar trebui sa urmareasca jocurile de atunci. Ar invata foarte multe. Si ma refer inclusiv la jucatorii din acel meci, antrenorii de azi, aceiasi care in 1983 jucau cu campioana lumii pe Stadionul 23 August, iar in prezent antreneaza sau au antrenat echipe cu pretentii de Liga Campionilor: Ioan Andone, Mircea Rednic, Sorin Cirtu.
Sa nu incercati sa-mi spuneti ca era alt regim, ca fotbalistii erau prost platiti si erau mai motivati sa cistige si sa nu faceti comparatii intre fotbalistii de atunci, “care sint mai buni” decit cei de acum. Nu le cred. Singura diferenta dintre 1983 si 2008, din punctul meu de vedere, este ca fotbalistii de azi nu mai sint motivati de nimic. Nici de faima, nici de bani, cu atit mai putin de onoarea de a arata unei lumi intregi cit sint de buni. Adevarul este ca nu le mai pasa si asta se vede.
Un sumar al unui meci din 1983, pe care stiam ca l-a cistigat Romania, m-a tinut cu sufletul la gura pina la finalul celor 30-40 de minute de inregistrare. Cind a inscris Boloni, mi s-a ridicat parul pe miini si pe sira spinarii. Un meci al nationalei de azi ma enerveaza, ma face sa schimb postul sau sa ma apuc de altceva. Trist.
Comenteaza pe blogul lui Subiectiv
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro