FCSB anunţă că a ajuns la un acord cu Ante Vukušić, golgeterul primei ligi din Slovenia în sezonul trecut (26 goluri şi 8 pase de gol pentru NK Olimpija Ljubljana în 35 de meciuri), care va evolua, începând cu acest sezon, pentru echipa roş-albastră.
Atacantul croat în vârstă de 29 de ani a efectuat deja vizita medicală şi va purta tricoul cu numărul 9.
"Am venit aici deoarece am fost atras de istoria glorioasă a clubului. Am avut şi alte opţiuni, dar consider că FCSB este echipa perfectă pentru mine. Îmi doresc enorm să câştig titlul de campion, pe care l-am ratat anul trecut cu Olimpija Ljbuljana.
Îmi place foarte mult tot ceea ce am găsit aici, de la condiţiile de antrenament şi până la oamenii din club. De asemenea, am vorbit cu mulţi fotbalişti care au fost în România şi toţi mi-au vorbit la superlativ despre FCSB. Nu mi-a luat mai mult de două minute să accept oferta, aşa că iată-mă aici! Voi face tot ce ţine de mine pentru a mă pune în slujba echipei şi sper să ne bucurăm de titlul de campioni la finalul acestui sezon”, a declarat Vukusic.
Ante Vukušić este un atacant croat născut la 4 iunie 1991, în Sinj. A început fotbalul la echipa Junak Sinj, de unde a făcut pasul către Hajduk Split. În 2012 s-a transferat în Italia, la Pescara, pentru care a evoluat un sezon şi jumătate, fiind împrumutat, la începutul lui 2014, la Lausanne Sport, din Elveţia.
A mai trecut, de-a lungul carierei, pe la Waasland-Beveren (Beglia), Greuther Furth (Germania), FK Tosno (Rusia), Olimpia Grudziadz (Polonia), NK Krsko (Slovenia) şi NK Olimpija Ljubljana (Slovenia), la ultima echipă reuşind să înscrie 28 de goluri în 50 de partide în toate competiţiile, potrivit News.ro.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro