OFICIAL Edward Iordănescu este noul antrenor al echipei FCSB - Imagini de la primul antrenament

Edward Iordănescu este noul antrenor al echipei FCSB, a anunţat clubul bucureștean, miercuri, pe site-ul oficial.

Foto:

Tehnicianul în vârstă de 43 de ani preia echipa după şapte meciuri oficiale în care roş-albaştrii au fost pregătiţi de Dinu Todoran.

Noul antrenor a condus deja prima şedinţă de pregătire la Baza Sportivă FCSB. Pe lângă vechiul staff de la FCSB, tehnicianului i se vor alătura Alexandru Radu şi Michele Iannucci.

După ce a devenit antrenor principal al FCSB, Edward Iordănescu a declarat că simte o responsabilitate enormă şi că l-a impresionat modul în care a fost abordat de către Gigi Becali. El a precizat că este omul potrivit pentru a construi ceea ce aşteaptă suporterii.

"Este o bucurie, un sentiment de satisfacţie, o onoare, în acelaşi timp şi o provocare, dar cuvântul cheie este responsabilitate. Simt o responsabilitate enormă, vin după o performanţă extrem de frumoasă, dar am venit aici cu cea mai mare convingere că noi toţi, uniţi, organizaţi să reuşim să producem performanţă. Am venit să antrenez în mod special pentru echipă, pentru jucători, pentru acest grup de băieţi care consider că sunt extrem de talentaţi, cu potenţial. Primul pas este să strângem rândurile şi să reclădim, să reconstruim momentul pentru că nu este unul foarte bun", a spus Iordănescu pentru FCSB TV.

El a menţionat că FCSB se află într-un moment complicat, însă el în astfel de momente a preluat echipe: "Cred că sunt construit şi pentru astfel de momente, de obicei în astfel de moment am mers. Dacă nu era situaţia asta probabil că nu era nevoie de mine. Am fost abordat într-o manieră care efectiv m-a onorat şi m-a impresionat. Pentru asta îi sunt recunoscător patronului şi pentru toată deschiderea şi susţinerea de care a dat dovadă şi pentru toate condiţiile pe care eu le-am solicitat şi domnia sa le-a acceptat".

Iordănescu a vorbit şi despre aduce el la echipă: "Îmi doresc mult să construim starea de spirit corectă, modul de lucru corect, un mediu în care să se lucreze la capacitate maximă, un mediu total profesionist. Munca şi ambiţia, determinarea mea sunt atuurile mele. Vreau să garantez că tot ce înseamnă priceperea mea, experienţa mea, determinarea, ambiţia le voi folosi zi de zi. E important să schimbăm tot, atitudinea, implicarea. Să aducem lumea la stadion din nou, dar pentru asta trebuie rezultate. Nu am o baghetă magică, o poţiune miraculoasă, totul înseamnă timp, muncă, dar cel puţin anumite lucruri, atmosfera, ambiţia, orgoliul trebuie schimbate şi mers pe o stare de spirit care să ne ajute să progresăm", a afirmat tehnicianul.

Edward Iordănescu le-a cerut suporterilor să aibă încredere: "Suporterii să aibă încredere în noi, că zi de zi vom da totul ca să fim mai buni. Sunt foarte conştient că în fotbal e greu să faci promisiuni concrete, dar atunci când munceşti cum trebuie nu ai cum să mergi decât în sus. Timpul ne va fi principalul inamic, dar doar împreună putem reuşi. Să aibă încredere că sunt omul potrivit pentru a regenera starea de spirit şi a construi ceea ce ei aşteaptă. Şi le garantez că foarte multe lucruri care nu le-au plăcut vor fi sută la sută în mâna mea. Îmi asum activitatea echipei, rezultatele ecihpei, totul va fi în responsabilitatea mea şi în puterea mea de decizie".

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 