Oficial: Maurizio Sarri, noul antrenor al echipei Chelsea

Italianul Maurizio Sarri a fost numit, sâmbătă, la conducerea tehnică a echipei Chelsea, grupare cu care a semnat un contract pe trei ani, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Sunt foarte fericit să vin la Chelsea, în Premier League. Este o nouă perioadă captivantă din cariera mea", a declarat Sarri, pentru site-ul oficial al clubului Chelsea.

În vârstă de 59 de ani, Sarri a antrenat din vara anului 2015 şi până la finalul sezonului trecut echipa Napoli, cu care a reuşit să se claseze pe locul secund în ultimele două ediţii ale Serie A.

El a mai pregătit echipe ca Pescara, Avellino, Verona, Perugia şi Empoli.

Chelsea a anunţat, vineri, despărţirea de antrenorul italian Antonio Conte, care a câştigat titlul cu echipa londoneză în sezonul 2016/2017, dar în campionatul recent încheiat a ocupat doar locul 5, ratând calificarea în Liga Campionilor. Cupa Angliei câştigată la 19 mai, după 1-0, în finala disputată cu Manchester United, nu i-a salvat postul tehnicianului.

El ar urma să primească o sumă între 8 şi 10 milioane de euro drept compensaţie pentru rezilierea contractului său.

În vârstă de 48 de ani, Conte a mai antrenat echipele Arezzo, Bari, Atalanta, Siena, Juventus Torino şi naţionala Italiei, înainte de a ajunge la Londra, în vara anului 2016.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga