​OFICIAL Maurizio Sarri, noul antrenor al echipei Juventus

​Antrenorul Maurizio Sarri a părăsit echipa Chelsea Londra şi a preluat conducerea tehnică a campioanei Italiei, Juventus Torino, informează lequipe.fr, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sarri a semnat o înţelegere pe trei ani. El mai avea contract cu gruparea londoneză până în vara anului 2021. Pentru a-l elibera pe italian de contract, Juventus a plătit clubului Chelsea suma de cinci milioane de lire sterline (5,6 milioane de euro).

În vârstă de 60 de ani, Sarri a ajuns pe Stamford Bridge vara trecută, într-o înţelegere de trei ani, după ce a antrenat formaţia Napoli, echipă cu care a terminat de două ori pe locul 2, după Juventus, în Serie A, în trei ani de contract.

Cu Chelsea, tehnicianul italian a ocupat locul 3 în Premier League şi a câştigat Liga Europa, după o finală câştigată, cu scorul de 4-1, cu Arsenal Londra.

La Juventus, Maurizio Sarri îl va înlocui pe Massimiliano Allegri, care a renunţat la conducerea tehnică a "Bătrânei Doamne" după cinci ani.

La Chelsea, locul liber lăsat de Sarri ar putea fi ocupat de Frank Lampard, fost jucător al echipei.OFICIAL Maurizio Sarri, noul antrenor al echipei Juventus

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga