Cristian Munteanu  Quid prodest?  Ne-am bucurat de fotbal ?
Cristian Munteanu

Cristian Munteanu Quid prodest? Ne-am bucurat de fotbal?

  • E minutul 10 al partidei de la București și FCSB e, de fapt, FC – cinci jucători pe la vreo 30 de metri de poarta lui Târnovanu – și SB – alți cinci care fac presing aproape de careul advers.

Dacă Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazu și-ar fi lăbărțat oștile în halul asta, nu i-am fi bătut în veci pe turci, tătari, polonezi sau austrieci.

Bine, istoria de după cea din clasele primare ne arată că nici nu i-am prea învins. Nu contează, bă Muntene, că FCSB, ai noștri, s-au calificat.

Așa e, iar asta e bine pentru toată lumea. Sau aproape, depinde de culorile fularului pe care ți-l punea mama ta la gât când mergeai iarna la școală. Dacă era roș-alb sau vișiniu, poate că nu e prilej de bairam.

În rest, dacă ești Mircea Lucescu, te bucuri că românii de la FCSB prind opt meciuri bune, tari, în Europa.

Dacă ești Gigi Becali, faci bani. Adică unicul tău scop. Plus că mai primești niște oasanale libidinoase de la fanaticii tăi fani.

Dacă lucrezi în presa, e bine pentru că FCSB vinde ziarul. Sau click-ul. Dacă doar te bucuri de fotbal, fără să ai mari patimi, vei vedea la televizor câteva partide interesante. Dar e corect să spun „te bucuri de fotbal”?

FCSB are, încă, degajări ca în anii ‘80

Recunosc, am prins Mondialul din ‘90 alb-negru. Deci sunt, după toate standardele, trecut de jumătatea vieții. Asta mă poate face desuet.

Dar, din păcate pentru mine, nu asta e problema. Ci faptul că am crescut cu fotbal românesc excelent. Nu înșir nume. Sunt noduri în istoria acestui sport. Ele marchează un înainte și un după. Așa fac fotbaliștii uriași. Și mă întorc la acel „te bucuri de fotbal”.

Să te ferească sfântu’ să te uiți la 5-6 meciuri din campionatele puternice ale Europei și apoi la FCSB sau orice altă echipă din România. O să ai senzația pe care o aveau românii, prin anii ‘90, care plecau „afară” cu autocarul și apoi reveneau.

Parcă te lovea Tyson cu pumnul în plex, din ce în ce mai tare, până îți dădea „perversa” și te lăsa fără suflare. El sau gropile. Doar că Tyson a îmbătrânit. Gropile se regenerează. Fotbalul nostru, nu.

FCSB are, încă, degajări ca în anii ‘80, deși s-ar putea să-i jignesc pe fotbaliștii de atunci.

Când LASK a putut face presing, în prima repriză, jucătorii roș-albaștri nu au putut ieși cu posesie din defensivă. Unul dintre cele mai hilare momente a fost când Ngezana i-a pasat lui Băluță, la cap! Cred că a vrut să-l facă de râs sau ceva. Dar Băluță nu avea nevoie de ajutor!

Cui folosește această calificare?

FCSB a trăit din intervențiile lui Lixandru, întotdeauna chirurgicale, și sclipirile lui Olaru. Pasa lui către Popa, la marea ocazie a acestuia, e de La Liga sau Serie A.

Apoi, la gol, tot el își asumă un sprint de 25-30 de metri, cu mingea la picior, și trage năprasnic, sub bară. Bine, în poarta celor de la LASK a fost cineva rupt din povestirile lui Nastratin Hogea.

Goalkeeper-ul austriac ieșise, în prima repriză, după un balon cu aer cald ce poposise în careul său, dar se lovise de „zidul” Tănase. Cu ochii după para mălăiață, nu-l văzuse pe atacantul român.

Cei care se uită la meciuri fără apetența fanilor telenovelelor nu au cum să „se bucure de fotbal” privind FCSB. Pentru că el nu există decât ca reguli. Ca dăruire. Ca spirit. Ca luptă.

Din punct de vedere tehnic, tactic, suntem într-o mlaștină. Și, când ne mai prindem de câte o creangă și ieșim la suprafață pentru puțin oxigen, avem senzația că nimic nu ne va mai sta în cale. Vom rupe tot. Doar să ne extragem de aici și or să vadă ei.

Însă, adevărul e că ne e bine în mlaștină. De acolo, fiecare respirație trasă cu nesaț e o victorie. Dacă am avea-o mereu la dispoziție, ar trebui să ne propunem mai mult, nu?

Iar întrebarea e „de ce?”. Multă lume e bucuroasă. Doar patronul FCSB e un pic „șucărit”, ca să mă mențin în targetul postului ce a transmis meciul.

El ar fi vrut Champions League. Sigur, acolo sunt lovelele alea babane, care îl încântă cu adevărat. Ochiul dracului, cum se zice, dar bagi o excursie la muntele Athos și te întorci cu conștiința apretată. Asta dacă o pui în bagaj.

Deci, cui folosește această calificare în afara actorilor principali? Fotbalului românesc? Cel mătrășit de Pafos? Cel în care Șucu se leapădă de Șumudică numai pentru a-i oferi o revenire salvatoare peste câteva luni?

Știu și răspunsul. Dacă FCSB face puncte, coeficientului folosește.

În mlaștină e bine, e călduț, și nici nu se uită lumea la tine ca să te arate cu degetul pentru că ești acoperit de noroi. Așa că, de acolo, te poți uita la cer și crede că e albastru doar pentru tine. Doar ești special, nu?

Știrile zilei din sport
Visul lui Șucu: Iordănescu   Principalul acționar al Rapidului speră să-l instaleze în vară pe   Edi Iordănescu , pe care îl dorește și Cristi Săpunaru
Superliga
00:15
Visul lui Șucu: Iordănescu Principalul acționar al Rapidului speră să-l instaleze în vară pe Edi Iordănescu, pe care îl dorește și Cristi Săpunaru
Citește mai mult
Visul lui Șucu: Iordănescu  Principalul acționar al Rapidului speră să-l instaleze în vară pe Edi Iordănescu , pe care îl dorește și Cristi Săpunaru
„Nu am fost o echipă”    Gică Hagi,   dărâmat  după eliminarea Farului din Cupa României
Superliga
24.04
„Nu am fost o echipă” Gică Hagi, dărâmat după eliminarea Farului din Cupa României
Citește mai mult
„Nu am fost o echipă”   Gică Hagi, dărâmat după eliminarea Farului din Cupa României
„Singura problemă!”  Nemulțumirea lui Dan Petrescu, după calificarea în finala   Cupei României:  „Am avut-o tot sezonul”
Cupa Romaniei

FCSB, out de pe Arena Națională!    Neversea  se mută la București în această vară și va închide din nou stadionul pentru fotbal

Știri ultima oră
00:15
Visul lui Șucu: Iordănescu Principalul acționar al Rapidului speră să-l instaleze în vară pe Edi Iordănescu, pe care îl dorește și Cristi Săpunaru
Visul lui Șucu: Iordănescu  Principalul acționar al Rapidului speră să-l instaleze în vară pe Edi Iordănescu , pe care îl dorește și Cristi Săpunaru
23:26
„Singura problemă!” Nemulțumirea lui Dan Petrescu, după calificarea în finala Cupei României: „Am avut-o tot sezonul”
„Singura problemă!” Nemulțumirea lui Dan Petrescu, după calificarea în finala  Cupei României: „Am avut-o tot sezonul”
23:01
„E dureros” Denis Alibec, descumpănit după ce Farul a pierdut categoric semifinala cu CFR Cluj: „Nu știu ce se întâmplă”
„E dureros”  Denis Alibec, descumpănit după ce Farul a pierdut categoric semifinala cu CFR Cluj: „Nu știu ce se întâmplă”
23:23
Louis Munteanu, fericit Atacantul CFR-ului și-a lăudat echipa după calificarea în finala Cupei
Louis Munteanu, fericit  Atacantul CFR-ului și-a lăudat echipa după calificarea în finala Cupei
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești
Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?
Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil
Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi
Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David
Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere
Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare
Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul
Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Top stiri din sport
CNI a făcut anunțul     Când va fi gata  noul stadion Dinamo
Superliga
24.04
CNI a făcut anunțul Când va fi gata noul stadion Dinamo
Citește mai mult
CNI a făcut anunțul  Când va fi gata noul stadion Dinamo
 Șumudică rămâne la Rapid!   Răsturnare de situație, după ce antrenorul își anunțase   demisia  în urma eliminării din Cupă
Superliga
24.04
Șumudică rămâne la Rapid! Răsturnare de situație, după ce antrenorul își anunțase demisia în urma eliminării din Cupă
Citește mai mult
 Șumudică rămâne la Rapid!  Răsturnare de situație, după ce antrenorul își anunțase demisia în urma eliminării din Cupă
Chiricheș la națională!  Veteranul de la FCSB l-a impresionat pe Mircea Lucescu și   va fi convocat  » De ce depinde revenirea în lot
Nationala

„Teroriștii ruși ucid nevinovați!”  Dinamo Kiev cere lumii să intervină după atacul sângeros asupra capitalei Ucrainei:   9 morți, peste 80 de răniți
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
25.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa