Numele pilotului de Formula 1 Lewis Hamilton, cvadruplu campion mondial, apare in Paradise Papers, o investigatie a unui grup de institutii mass-media internationale cu privire la societati offshore folosite pentru evaziune fiscala, ce continua ancheta Panama Papers, informeaza lequipe.fr, conform News.ro.
Hamilton si-a cumparat si avion in valoare de 22 de milioane de euro si s-a folosit de societati din regiuni cu regimuri fiscale avantajoase, pentru a nu plati TVA in valoare de 3,7 milioane de euro.
Avionul apartie unei firme cu sediul in Insulele Virgine, care a inchiriat jetul unei alte societati, cu sediul in Insula Man, iar aceasta companiei l-a subinchiriat, la randul ei, unei firme din Insula Guernesey. Potrivit realizatorilor emisiunii Cash Investigation de la postul France 2, toate societatile in cauza ii apartin pilotului britanic.
Exploatarea unui avion in scopuri comericiale permite companiei proprietare sa nu plateasca TVA, regula care nu s-ar fi aplicat in cazul in care Hamilton ar fi cumparat avionul pe persoana fizica si l-ar fi folosit in scopuri recreative.
Contactati de jurnalistii francezi, avocatii pilotului au afirmat ca "este pefect legal ca o persoana impozabila sa aleaga locatia in locul cumpararii, pentru a nu plati TVA, scopul principal fiind de a obtine un avantaj fiscal".
Paradise Papers contine fisiere din arhivele a doua companii ce se ocupa cu servicii pentru afaceri de tip offshore in insulele Bermuda, respectiv Singapore, precum si documente din 19 registre ale companiilor din jurisdictii ce deservesc economia subterana a lumii. Arhiva a fost obtinuta de ziarul german Suddeutsche Zeitung. S-au alaturat demersului jurnalistic International Consortium of Investigative Journalists si alti 380 de jurnalisti din 67 de tari, printre care si RISE Project.
Investigatia jurnalistica vizeaza peste 13 milioane de documente indicand legaturi dintre Rusia si miliardari din anturajul presedintelui american Donald Trump, afacerile secrete ale apropiatilor primului ministru Canadian, Justin Trudeau, interesele offshore ale reginei Angliei, dar si ale altor peste 120 politicieni din intreaga lume, scrie Rise Project.
Ancheta Pradise Papers arata ca Apple, Nike, Uber, dar si alte companii globale incearca sa evite plata taxelor prin tot felul de artificii.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro