Jocurile Olimpice  Amenințări cu greva  la Paris chiar în ziua ceremoniei de deschidere

  • Un sindicat al angajaților din aeroporturi a depus o notificare de grevă pe 26 iulie, ziua deschiderii Jocurilor Olimpice de la Paris.
  • Jocurile Olimpice se vor desfășura între 26 iulie și 11 august.

Sindicatul solicită salarii mai mari decât cele acordate într-o înțelegere de dată recentă, informează L'Equipe.

Acordul prin care angajații au primit o majorare salarială a fost semnat pe 16 iulie. „Force Ouvriere”, a estimat că acest acord între Groupe des aeroports de Paris (ADP) și majoritatea sindicatelor a generat un „sentiment de nemulțumire” din partea angajaților din cauza „progresului parțial și modest”.

Anunțul de grevă precizează că aceasta va avea loc „de vineri, 26 iulie 2024 (de la ora 05:00) până sâmbătă, 27 iulie 2024 (la ora 07:00)”, potrivit comunicării sindicatului.

Amenințări cu greva chiar în ziua ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice

Sindicatul vrea o majorare de la 300 la 1.000 de euro pentru bonusul plătit tuturor angajaților ADP stabilit în cadrul acordului din 16 iulie.

Autoritățile au decretat o „zonă temporară interzisă” pentru traficul aerian pe o rază de 150 km în jurul Parisului, de la 18:30 până la miezul nopții pe 26 iulie, în perspectiva pregătirilor ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice. Aeroporturile Paris-Charles-de-Gaulle, Orly și Beauvais își vor întrerupe traficul la acel moment, ceea ce înseamnă că nicio aeronavă nu va decola sau ateriza în această perioadă.

INVESTIGAȚIE. Hotelul de pe plaja de la Marea Neagră, miile de tablouri și legătura dintre generalul Zisu și șefa Spitalului Militar

Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
18:30

Citește mai mult

Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
16:39

Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3
16:11

Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
18:11

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
17:56
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
18:15

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Verdict din Spania Un renumit arbitru din LaLiga a analizat cele  3 faze controversate  din Dinamo - FCSB și  îi dă dreptate lui MM:  „VAR trebuia să intervină la toate!”
Superliga
15:29