Condamnat Patrice Evra n-a plătit pensia alimentară. Sentința: un an de  închisoare  cu suspendare
Patrice Evra. Foto: IMAGO

CondamnatPatrice Evra n-a plătit pensia alimentară. Sentința: un an de închisoare cu suspendare

  • Patrice Evra (43 de ani) a fost condamnat la 12 luni de închisoare cu suspendare condiționată și executare provizorie pentru abandon de familie, informează Le Parisien.
  • Fostul mare fotbalist are o restanță de 969.000 de euro la pensia alimentară, sumă pe care ar fi trebuit să o plătească fostei sale soții.

După 13 ani de căsnicie (25 de relație), Evra s-a despărțit în 2020 de Sandra, femeia cu care a avut doi copii, Lenny și Maona.

Patrice Evra, condamnat la închisoare pentru că și-a abandonat familia

Pe 9 iulie, Patrice Evra a fost condamnat de un tribunal din Nanterre, dar neagă acuzațiile și susține că deja a plătit.

„Domnul Evra a făcut apel, știind că i-a pus la dispoziție soției sale un apartament, o casă cu piscină în sudul Franței și că i-a împrumutat aproape două milioane de euro pentru viața de zi cu zi.

O sumă pe care ea refuză să o restituie, acesta fiind motivul acestui proces”, a spus Jérôme Boursican, avocatul fostului fotbalist.

De asemenea, Evra a fost obligat să plătească soției sale 4.000 de euro cu titlu de daune morale și 2.000 de euro cu titlu de cheltuieli de judecată.

Sper că, datorită acestei decizii, Patrice Evra va înțelege în sfârșit că nu este deasupra legii și că nu-ți poți abandona peste noapte soția și copiii. Cu atât mai mult cu cât s-au cunoscut când aveau 15 ani și ea l-a urmat peste tot în lume pentru a-i susține cariera de fotbalist Nathalie Dubois, avocata fostei soții a lui Patrice Evra

Patrice Evra, descris de fosta soție: „Un șobolan infect”

Într-un interviu din ianuarie 2020, Sandra a povestit cum Patrice a părăsit casa lor din Paris pentru a merge la muncă și nu s-a mai întors.

Fostul căpitan al naționalei Franței (81 de selecții) lucra atunci ca expert TV și a început o relație cu Margaux Alexandra, un model din Danemarca.

„A plecat de-acasă doar pentru o călătorie de serviciu de 15 zile, însă nu s-a mai întors niciodată. Iar pe 4 martie, avocații lui m-au anunțat că cere divorțul.

Mi-a trebuit cam mult timp să înțeleg că este doar un șobolan infect!”, a explicat fosta soție a lui Evra.

Evra și Margaux s-au logodit în noiembrie 2020 și au împreună doi copii, un băiat și o fată.

  • De-a lungul timpului, Patrice Evra a jucat pentru Marsala, Monza, Nice, Monaco, Manchester United, Juventus, Marseille și West Ham United. S-a retras din fotbal în vara anului 2019.

Amendat pentru declarații homofobe

În februarie 2023, Patrice Evra a fost amendat cu 1.000 de euro pentru niște declarații homofobe făcute la adresa echipei Paris Saint-Germain.

A fost nevoit să plătească și despăgubiri către asociațiile Mousse și Stop Homophobie.

„PSG, voi sunteţi pederaşti, aici bărbaţii vorbesc”, declara Evra, în 2019, după PSG vs Manchester United 1-3 (optimile Ligii Campionilor).

5 finale de Liga Campionilor
a disputat Patrice Evra. A câștigat una (cu Manchester United 2007/08) și a pierdut patru (cu AS Monaco 03/04, Manchester United 08/09, 10/11 și Juventus 14/15)
Lecția bulgară. Cum a ajuns țara vecină să fie în fața României la aderarea la euro din 2026. Unde s-au blocat autoritățile române și de ce alte țări nu se grăbesc să treacă la moneda europeană

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02
Ratează „dubla” cu Lyon! Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi Daniel Bîrligea + situația lui Florin Tănase
Citește mai mult
Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea + situația lui Florin Tănase
Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga