Dupa victoria surpriza din etapa trecuta, Gloria Buzau avea sperante ca poate incurca si pe liderul Dinamo. Dar Niculescu, Niculae si Danciulescu i-a adus pe buzoieni cu picioarele pe pamant.
Citeste si: Gloria Buzau - Dinamo 1-3 / Si-a revenit Dinamo
"Pentru noi este o victorie importanta si meritata. Ii felicit pe baieti. Am intalnit o echipa care si-a dorit foarte mult, dar nu a fost suficient. Trebuie sa mai si poti. Ma bucura faptul ca atacantii au reusit sa inscrie si au jucat foarte bine. La Dinamo este mereu presiune, dar pana la urma a iesit bine", a declarat Mircea Rednic dupa terminarea partidei.
"Jocul a fost transat destul de repede de Dinamo, s-a vazut dupa primul gol ca jucatorii nostri au cedat. Era foarte greu pentru o echipa construita in doua luni sa revina. Ne-am pus mari sperante in acest joc, dar adversarii au jucat mai bine. Toti jucatorii s-au straduit, dar atat au putut. Eu vreau sa continui treaba pe care am inceput-o aici si sunt dispus sa raman, chiar daca Gloria retrogradeaza", a afirmat Balaur.
Finantatorul Costel Bucur e nemultumit de joc si spune ca Dinamo a facut aranjamente. "Gloria nu este lasata sa joace de arbitri. Inaintea meciului, cand am stat cu cei de la Dinamo la masa unul dintre ei a spus ca Dinamo va avea un penalty pana in minutul 15 in jocul cu noi. Nu se poate asa ceva, sa fii furat pe fata. Atunci cand tu ai doar un cutit in mana, iar altii au mitraliera, e normal sa fii facut praf. Nu este vorba doar de o simpla comanda, ci de o comanda cu executie. Daca Dinamo va continua cu aranjamentele, normal ca o sa castige campionatul", a acuzat Bucur.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro