Mircea Lucescu a apărut pentru prima oară după o lungă absență, sâmbătă, pe banca lui Dinamo Kiev. În urma victoriei zdrobitoare împotriva lui Kolos (7-0), Igor Surkis, patronul campioanei Ucrainei, a vorbit despre momentele grele prin care a trecut antrenorul român.
Dinamo Kiev, echipă antrenată de Mircea Lucescu, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 7-0, echipa Kolos Kovalivka, într-un meci din etapa a şasea a campionatului Ucrainei.
În urma partidei, Igor Surkis a discutat despre situatia tehnicianului în vârstă de 76 de ani.
”Slavă Domnului că Lucescu s-a întors după o lungă boală. Nimeni nu credea că va dura atât de mult. A petrecut 24 de zile în spital. Acum e bine. Va merge acasă timp de 3-4 zile, apoi se va întoarce şi va pregăti echipa.
Fără Lucescu, am pierdut, 0-2, în faţa celor de la Kolos exact acum un an. Şi ne-am bucurat că am ocupat locul doi când Desna şi Zoria au făcut 1-1. Diferenţa este uriaşă. Atât fanii, cât şi specialiştii pot vedea acest lucru. Toată lumea vede. O echipă complet diferită. O echipă matură care ştie ce vrea pe teren. Nu totul funcţionează, dar băieţii se străduiesc să crească. Este cel mai important”, a declarat Surkis.
Potrivit presei ucrainene, Mircea Lucescu a suferit o intervenție chirurgicală de scurtă durată pentru îndepărtarea unui chist. Cu toate acestea, secundul antrenorului declarase anterior căLucescu ar fi fost doar răcit.
Mircea Lucescu și Dinamo Kiev sunt lideri în campionatul Ucrainei, cu 16 puncte, şi cu un avantaj de trei puncte faţă următoarele două clasate, rivala din Șahtior Doneţk şi Dnipro-1, care au acumulat câte 13 puncte.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro