In minutul 90 al deplasarii de la Cesena, campioana Inter era condusa cu 1-0. A iesit insa la rampa, prin doua executii de mare atacant, Pazzini in minutele 91 si 95, iar echipa pregatita de Leonardo s-a impus cu 2-1. Intr-o alta partida a zilei, Napoli a castigat, scor 1-0, disputa cu Genoa.
Cristi Chivu a fost rezerva in victoria cu 2-1 de pe terenul Cesenei. Campioana a fost condusa pana in minutul 91, moment in care Pazzini a egalat cu un sut din interiorul careului mare. La o distanta de doar patru minute, atacantul a recidivat, iar Inter a plecat cu toate punctele.
Victoria a stricat planurile rivalei AC Milan, echipa care putea deveni campioana daca Inter nu castiga la Cesena, iar rosso-nerrii se impuneau cu Bologna, pe San Siro.
Reusita lui Marek Hamsik, din minutul 83, i-a asigurat lui Napoli un nou succes in Serie A. In urma acestui rezultat, fosta adversara a Stelei din Europa League se afla la doua puncte in spatele Interului.
Clasament:
1 AC Milan 74 puncte (-1 joc)
2 Inter 69
3 Napoli 68
4 Lazio 60
5 Udinese 59
6 AS Roma 56.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro