Pelé: "I-am spus lui Neymar că are atât de mult talent încât poate să-l vândă, dar el complică tot"

Neymar este criticat de Pele, fosta legendă a fotbalului brazilian precizând despre jucătorul celor de la PSG că "are atât de mult talent încât poate să-l vândă, dar el complică tot".

Neymar, cazut pe gazonFoto: fifa.com

Kylian Mbappé, tot mai comparat cu Pelé

"Este o comparație care este făcută în continuu și pot spune că suntem similari, nu are încă 20 de ani și deja a câștigat Campionatul Mondial. Este adevărat că semănăm foarte bine dacă stau și mă gândesc la cum eram eu la vârsta lui" - Pelé, publicației Folha de Sao Paulo.

Refuză să îi mai ia apărarea lui Neymar

"A devenit dificil să îi mai iau apărarea din cauza unor lucruri pe care le face în fotbal. Am vorbit cu el, i-am spus că are atât de mult talent încât ar putea să vândă din el. I-am spus că Dumnezeu l-a înzestrat cu un dar mare, dar că, de cele mai multe ori, el face totul să fie atât de complicat. Neymar este un jucător decât Mbappe, dar în Europa se vorbește mai mult de francez decât de Ney ", a concluzionat Pelé, citat de Mediafax.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Michel Platini, propunere bizară Fostul șef al UEFA: „Să se joace în 10 oameni”
Diverse
18:21

Citește mai mult

Dinamo, la limită  Dacă  Selmani  primește galben diseară, Kopic nu va mai avea opțiuni de atacant
Liga 1
12:56

Ultimatum pentru Drăguș Antrenorul lui Trabzonspor, avertisment pentru atacantul român: „Ori muncește, ori nu va mai fi aici”
Stranieri
19:27

„Nu este omor”   Motivarea Instanței care a anulat condamnarea lui  Mario Iorgulescu  la 13 ani de închisoare
Diverse
09:50