Fiscul a efectuat, in cursul zilei de luni, o perchezitie la sediul Federatiei Germane de Fotbal (DFB), actiunea fiind demarata dupa ce asupra arbitrilor germani (a unora dintre acestia) exista suspiciuni de frauda fiscala, informeaza Reuters.
"Perchezitia nu are nicio legatura cu Federatia. Ii vom sprijini pe anchetatori cu tot ceea ce vom putea. Problema taxei le revine doar arbitrilor, ei sunt cei raspunzatori de acest lucru", a declarat Wolfgang Niersbach, secretarul general al DFB.
Conform presei din Germania, mai multi fluierasi sunt acuzati ca nu si-au declarat corect veniturile obtinute din fotbal, iar fiscul a declansat imediat o ancheta in acest sens.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro