Jucătoarea cehă Petra Kvitova, locul 7 WTA, bolnavă de săptămâna trecută, va decide vineri dacă va juca în finala Fed Cup, în acest weekend, la Praga, informează L’Equipe, conform News.ro.
“Nu mai am febră, dar încă sunt răcită”, a spus Kvitova.
Petra Kvitova, care a urmat un tratament cu antibiotice săptămâna trecută, s-a antrenat uşor joi dimineaţă, timp de aproximativ jumătate de oră, după ce miercuri a stat toată ziua în pat. “Vom vedea vineri cum mă voi simţi şi dacă voi putea juca”, a afirmat sportiva.
Din echipa Cehiei pentru finala Fed Cup mai fac parte Katerina Siniakova (31 WTA la simplu, 1 la dublu), Barbora Strycova (locul 33 WTA la simplu, 5 la dublu) şi Barbora Krejcikova (203 WTA la simplu, 1 la dublu).
Pentru echipa SUA vor juca Danielle Rose Collins (locul 36 la simplu, 410 la dublu), Sofia Kenin (52 la simplu, 138 la dublu), Alison Riske (63 la simplu, 317 la dublu) şi Nicole Melichar (876 la simplu, 15 la dublu).
Finala Fed Cup va avea loc sâmbătă şi duminică, la Praga.
S-ar putea să te mai intereseze și:
Karolina Pliskova, accidentată, nu va juca pentru Cehia în finala Fed Cup
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro