Planurile lui Xavier Pascual la naționala masculină de handbal a României

Planurile lui Xavier Pascual la naționala masculină de handbal a României

Spaniolul Xavier Pascual Fuertes a semnat, luni, un contract pe trei ani cu Federaţia Română de Handbal, având ca obiectiv calificarea echipei naţionale masculine la Jocurile Olimpice din 2024.

Xavi PascualFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Ce vrea FRH de la Xavier Pascual

  • "Este o revenire a lui în această funcţie, am avut şansa să-l avem în urmă cu trei ani antrenor al echipei naţionale, nu am putut să continuăm acel contract din cauza faptului că Barcelona i-a interzis să aibă activităţi în afara clubului. După ce a venit la clubul Dinamo am reînnodat această colaborare.
  • Contractul lui va fi pe trei ani, cu orizont Jocurile Olimpice, aşa mi-ar plăcea să semnăm cu toţi antrenorii echipelor naţionale pe ciclu olimpic. Atât Federaţia Română de Handbal, cât şi Xavi Pascual pot ieşi din contract după fiecare an în parte.
  • Realaţia pe care noi am avut-o, Xavi Pascual şi FRH, a fost una corectă din toate punctele de vedere. Xavi Pascual are o afinitate pentru români, cunoaşte foarte mulţi oameni din România, are prieteni în România şi sunt foarte mulţi antrenori care au fost bine primiţi în Barcelona atunci când el era antrenor, ca să vadă ce înseamnă o fabrică de performanţă şi s-a creat o legătură.
  • Aşa că venirea lui Pasqi în România şi la Dinamo nu este întâmplătoare. Obiectivul este performanţa, scriptic ne dorim să ajungem la olimpiadă. Practic, vrem să beneficiem cât putem de mult de ştiinţa pe care o aduce, nu vine doar ca un simplu antrenor, el aduce un sistem şi încercăm să profităm cât putem să aliniem dacă se poate ce înseamnă handbalul masculin la realitatea handbalului mondial.
  • Venirea lui nu are impact doar asupra pregătirii fizice, tehnico-tactice, are un impact major asupra administraţiei în sine. Are cerinţe foarte clare, iar noi trebuie să ne aliniem în aşa fel ca lucrurile acelea să fie aşa cum îşi doreşte.
  • Eu cred că avem foarte multe de învăţat. Începând de astăzi intră în execuţie un proiect de dezvoltare "Pasqi" şi aprobat de Consiliul de Administraţie al federaţiei, prin care în fiecare lună antrenorul echipei naţionale se va întâlni câteva zile cu selecţionabilii, pentru a-i antrena, a-i controla şi a le da de lucru pe perioada dintre cantonamente, când sunt la echipele de club.
  • Din acest motiv s-a renunţat la play-off, la băieţi, pentru a ajuta echipa naţională să crească. Acesta este primul proiect. Al doilea proiect, toţi antrenorii loturilor naţionale la toate nivelurile de băieţi plus antrenorii din centrele naţionale olimpice şi de excelenţă sunt aici şi vor alcătui planul de pregătire anual, în funcţie de obiectivele pe care le avem, strategia care va fi practic o coborâre de la modeul echipei naţionale către juniori, pe grupe de vârstă.
  • Dacă vrem să creştem ca handbal naţional prin echipă naţională, toţi trebuie să punem umărul şi să se vorbească aceeaşi limbă", a declarat preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, într-o conferinţă de presă, citat de News.ro.

Ce spune Xavier Pascual

"Este o mare provocare pentru mine să fiu antrenorul echipei naţionale a României. Ideal ar fi să facem câte un cantonament în fiecare lună cu jucătorii", a declarat Pascual, în limba română.

  • "Trebuie să ştim exact unde suntem. Pentru mine, este important de ştiut că asta nu este echipa mea, nici a preşedintelui, este echipa tuturor, este echipa României şi avem nevoie de toţi jucătorii, de toţi antrenorii, toată lumea să muncească împreună, dacă vrem să avem o echipă nţională. Trebuie să avem întâlniri, să avem stagii de pregătire, să vorbim cu antrenorii şi vom începe asta de azi.
  • Avem în vedere 52 de jucători tineri, pentru că vreau să văd noi jucători, echipa naţională trebuie să fie deschisă pentru oricine. Toată lumea trebuie să dea totul să ajute echipa. Toată lumea să muncească pentru echipa naţională, să vorbim mai puţin şi să lucrăm mai mult", a adăugat el, în limba engleză.

Întrebat de ce FC Barcelona nu a vrut să-i mai prelungească înţelegerea după venirea ca preşedinte a lui Joan Laporta, el a răspuns: "Barcelona este trecut. Nu vreau să vorbesc despre trecut, numai despre viitor, problemele mele sunt Dinamo şi echipa naţională. Focalizarea este aici".

Antrenorul a venit la conferinţă cu mâna dreaptă imobilizată în ghips şi nu a dorit să spună ce a păţit. "Până acum nu i-a făcut bine România", a comentat Dedu.

Alexandru Dedu a izbucnit în lacrimi în momentul în care a fost întrebat de Ivan Patzaichin.

"Am avut şansa să-l cunosc pe omul ăsta, un om bun, de la care toţi avem de învăţat", a spus Dedu, apoi a încheiat conferinţa de presă.

Xavi Pascual a mai fost selecţioner al naţionalei României, între 2016 şi 2018. El a renunţat la reprezentativa tricoloră în iunie 2018, atunci când şi-a prelungit contractul cu Barcelona, neputând să continue pe două fronturi.

Din această vară, fostul tehnician al FC Barcelona este şi antrenorul campioanei României, Dinamo Bucureşti.

Xavi Pascual, 53 de ani, a antrenat peste 12 ani pe FC Barcelona, între februarie 2009 şi iunie 2021. În palmaresul lui figurează 61 de trofee, cele mai importante fiind Liga Campionilor, de trei ori, Campionatul Mondial al cluburilor, de cinci ori, campionatul spaniol, de 11 ori, Cupa Spaniei, de zece ori, şi Supercupa Spaniei, de 10 ori.

Barcelona antrenată de Pascual deţine recordul de meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, 146, ceea ce înseamnă aproape cinci ani de victorii la rând şi un egal, între 18 mai 2013 şi 13 aprilie 2018 (133 de victorii la rând), informează News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04
FCSB în saune infraroșu Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu. Care sunt beneficiile infraterapiei
Citește mai mult
FCSB în saune infraroșu Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu. Care sunt beneficiile infraterapiei
Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Știri ultima oră

22:13
Șumudică, furios după meci Ce l-a nemulțumit pe antrenorul de la Rapid: „Ce se întâmplă în fotbalul românesc e inacceptabil!”
Șumudică, furios după meci Ce l-a nemulțumit pe antrenorul de la Rapid: „Ce se întâmplă în fotbalul românesc  e inacceptabil!”
23:32
„A fost un șoc” Liam Lawson nu înțelege decizia Red Bull de a-l înlocui » Christian Horner: „E oribil, dar uneori trebuie să fii crud”
„A fost un șoc” Liam Lawson nu înțelege decizia Red Bull de a-l înlocui » Christian Horner: „E oribil, dar  uneori trebuie să fii crud”
00:05
„E cel mai în formă jucător” Dan Petrescu, precaut în privința perlei lui Rădoi înaintea meciului cu Craiova + Încă e afectat de eșecul cu U Cluj
„E cel mai în formă jucător” Dan Petrescu , precaut în privința perlei lui Rădoi înaintea meciului cu Craiova + Încă e afectat de eșecul cu U Cluj
22:49
Moldovan rupe tăcerea Președintele lui Rapid, detalii despre posibila plecare de la club, după calificarea în semifinalele Cupei României
Moldovan rupe tăcerea Președintele lui Rapid, detalii despre posibila plecare de la club , după calificarea în semifinalele Cupei României
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Dinamo crește jucători

Cristian Geambașu: Dinamo crește jucători

Cristian Geambașu: Dinamo crește jucători
FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Radu Naum: FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Radu Naum: FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?
Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți
Cazul Roșca

Cristian Geambașu: Cazul Roșca

Cristian Geambașu: Cazul Roșca
Colții lui Șucu

Vlad Nedelea: Colții lui Șucu

Vlad Nedelea: Colții lui Șucu
Șucu e vinovat, nu Șumudică

Dan Udrea: Șucu e vinovat, nu Șumudică

Dan Udrea: Șucu e vinovat, nu Șumudică
Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?

Cătălin Tolontan: Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?

Cătălin Tolontan: Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?
Singuri acasă

Cristian Geambașu: Singuri acasă

Cristian Geambașu: Singuri acasă
Harașo, Totti!

Cristian Geambașu: Harașo, Totti!

Cristian Geambașu: Harașo, Totti!
Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!

Dan Udrea: Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!

Dan Udrea: Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!
Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților

Cristian Munteanu: Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților

Cristian Munteanu: Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților
Petrecere pe Titanic

Cristian Geambașu: Petrecere pe Titanic

Cristian Geambașu: Petrecere pe Titanic
Hai, minune!

Radu Naum: Hai, minune!

Radu Naum: Hai, minune!
Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

Dan Udrea: Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

Dan Udrea: Pe cine și de ce <span>s-a</span> supărat Mircea Lucescu
Lucescu nu mai are răbdare

Remus Răureanu: Lucescu nu mai are răbdare

Remus Răureanu: Lucescu nu mai are răbdare
Zâmbetul

Cristian Geambașu: Zâmbetul

Cristian Geambașu: Zâmbetul
Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?

Cătălin Tolontan: Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?

Cătălin Tolontan: Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?
Piedone e inchizitorul României?

Dan Udrea: Piedone e inchizitorul României?

Dan Udrea: Piedone e inchizitorul României?
A fost doar ghinion?

Silviu Tudor Samuilă: A fost doar ghinion?

Silviu Tudor Samuilă: A fost doar ghinion?
Lucescu e mulțumit

Cristian Geambașu: Lucescu e mulțumit

Cristian Geambașu: Lucescu e mulțumit

Top stiri din sport

Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
03.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa