Podul de piatra

Podul de piatra

Galeria Rapidului are in repertoriu un cantec aparte adresat lui George Copos. Un pod de piatra daramat de o apa se amesteca obscen cu o injuratura adresata actionarului majoritar al clubului. Respectiva scandare se aude in tribune de obicei cand suporterii nu mai identifica in mod clar un vinovat pentru jocul slab al echipei sau pentru rezultatul final al meciurilor. In astfel de situatii, Copos este cel mai la indemana vinovat.

Ca pe orice stadion, tonul scandarii il dau liderii galeriilor. Si tot ca pe orice stadion, foarte putini mai stau sa gandeasca daca injuratura are legatura cu realitatea sau daca nu cumva serveste unor interese anume.

Acum, cand despre Rapid se vorbeste folosind termeni precum “faliment”, “criza financiara”, “demisii”, “Liga a II-a”, suporterii, indiferent ca e vorba de cei din peluza sau de cei din Clubul Aristocratic, ii cer lui Copos sa vina langa echipa si sa rezolve situatia in care aceasta se afla.

La cativa kilometri distanta, din Ghencea, patronul Stelei poate privi amuzat situatia. Prostul de Copos nu i-a facut niciodata vagabonzi pe cei din galerie, prostul de Copos nu si-a trimis vreodata garzile de corp sa-i puna la punct cu pumnul pe cei care afisau bannere impotriva sa, prostul de Copos inghite de ani buni injuraturi pe banii sai fara sa riposteze.

Mai mult, prostul de Copos ar trebui acum sa renunte la contractul cu Taher care l-ar scapa de cheltuieli si i-ar aduce vreo 12 milioane de euro pentru a salva Rapidul.

Daca o va face, va obtine o singura recunostinta: va fi in continuare muza celor mai interesante injuraturi pe care galeria Rapidului le poate compune singura, singurica, impotriva tuturor blocajelor creative.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 