Pontul zilei: Cotele atractive ale zilei de la Roland Garros

Turneul de la Roland Garros a ajuns la ziua a treia de concurs, multe meciuri urmând să aibă loc marți. Oferta la pariuri este una generoasă, pe măsura unui asemenea eveniment important.

Roland GarrosFoto: Javier Garcia/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

TENIS

Irina Bara - Astra Sharma (ora 12.00)

Întâlnire emoțională pentru români, în primul tur, pe tabloul feminin. Irina Bara, 122 WTA, venită după 3 tururi de calificări unde a avut statut de cap de serie, are oboseală în brațe și în picioare, iar oponenta, Astra Sharma (Australia, 124 WTA), este proaspătă și gata de luptă.

Sharma a beneficiat de wild-card la Roland Garros. Adoră suprafețele lente, dovadă victoria de la Charleston, de la mijlocul lunii aprilie. De atunci, Sharma a mai jucat un singur meci oficial, pe 12 mai, întrerupt de o accidentare.

Victorie Sharma (2,2, fortuna)

Albert Ramos - Gael Monfils (ora 13.30)

Au fost meciuri scurte în primele două zile la Roland Garros. Dar sunt și meciuri care se anunță echilibrate. Francezul Gael Monfils vine după o perioadă incert și, chiar dacă are clasament mai bun decât adversarul, nu este favorit la casele de pariuri.

Spaniolul Albert Ramos Vinolas, 38 ATP, are jocul pe zgură în sânge, dar ultimele două înfrângeri la rând, la Madrid și la Parma, i-au sădit neîncrederea. Monfils, 15 ATP, are un an în plus față de adversar, 34, dar se știe că Gael este pregătit pentru meciuri lungi.

Oricine va câștiga, credem că n-o va face lăsându-i cel puțin un set adversarului.

Total seturi Peste 3,5 (1,6, unibet)

Jenson Brooksby - Arslan Karatsev (ora 13.30)

Un meci facil pe tabloul masculin. ”Semnul” nu se justifică pentru a fi luat ca miză. Necunoscut Jenson Brooksby, 163 ATP, a ajuns aici din calificări, după ce în ultimul tur a salvat mingi de meci.

Este un american atipic, acomodat cu suprafața roșie, dar nu poate emite pretenții în partida de marți. Rusul Aslan Karatsev continuă forma bună de la Australian Open. Rusul aflat pe locul 26 mondial este gata de o victorie în minimum de seturi.

Scor corect 0-3 Karatsev (1,95, superbet)

COTĂ TOTALĂ: 6,86.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 