Posibilii adversari ai României din Liga Națiunilor: Cu cine ne-am putea reîntâlni

Naționala de fotbal a României a aflat numele posibililor adversari din Liga Națiunilor, tragerea la sorți a grupelor urmând să aibă loc pe 16 decembrie, la Montreux, în Elveția.

Nationala RomanieiFoto: frf.ro

Conform FRF, România se află în Liga B, urna 3, alături de Israel, Serbia și Irlanda.

Lista posibililor adversari ai României în Liga Națiunilor

Tricolorii ar putea ajunge din nou într-o grupă alături de Islanda și Armenia, dar ar putea da și peste nume grele precum Suedia, Norvegia sau Rusia.

Urna 1: Ucraina, Suedia, Bosnia și Herțegovina, Islanda

Urna 2: Finlanda, Norvegia, Scoția, Rusia

Urna 4: Slovenia, Muntenegru, Albania, Armenia.

"Următoarea ediție a Campionatului European, care va fi găzduită în 2024 de Germania, va însemna 23 de echipe plus țara gazdă. Din preliminariile clasice pentru EURO se vor califica 20 de echipe (câștigătoarele și locurile 2 din cele 10 grupe).

Pentru celelalte 3 echipe vor lupta naționalele necalificate prin preliminariile clasice, dar care au performat în Liga Națiunilor 2022/23" - transmite FRF pe siteul oficial.

Programul meciurilor din Liga Națiunilor 2022-2023

Tricolorii vor avea de jucat șase partide, iar prima etapă se va disputa în perioada 2-4 iunie 2022. Finalul campaniei va fi în intervalul 25-27 septembrie 2022.

Meci 1: 2-4 iunie 2022

Meci 2: 5-8 iunie 2022

Meci 3: 8-11 iunie 2022

Meci 4: 12-14 iunie 2022

Meci 5: 22-24 septembrie 2022

Meci 6: 25-27 septembrie 2022.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF