Daily Mail a prezentat o statistică, din care reiese că Paul Pogba de la Manchester United este jucătorul care a mers cel mai mult pe teren, dintre toţi mijlocaşii din Premier League, scrie News.ro.
Pogba a parcurs 322 de kilometri în acest sezon, fiind pe locul 16 din 79 de mijlocaşi monitorizaţi. Din timpul petrecut pe teren, o proporţie de 64 la sută a fost la pas, fiind pe locul I la acest capitol. A alergat 22 la sută din timp (locul 78), a alergat uşor 7 la sută (locul 66), a alergat alert 2 la sută (locul 48) şi a sprintat 0,36 la sută (locul 34).
Francezul a fost criticat de foarte mulţi specialişti pentru modul cum evoluează, între aceştia numărându-se şi fostul jucător al lui Manchester United Roy Keane
"Tipul este un băiat talentat, dar spunem mereu acelaşi lucru, de câte ori l-am văzut în meciuri că nu sprintează sau aleargă înapoi. El vorbeşte de limbajul corpului, dar îşi ridică mâinile în aer. El este o mare problemă la United", a spus Keane.
Asociaţia fotbaliştilor profesionişti (PFA) a surpins pe toată lumea când a anunţat, joi, echipa sezonului din Premier League, în care, în afara jucătorilor de la primele două clasate, Manchester City şi Liverpool, şi-a făcut loc doar Paul Pogba (Manchester United). Foarte mulţi comentatori au considerat că Pogba nu avea ce căuta între cei mai buni jucători ai sezonului.
S-ar putea să te intereseze și:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro