Presa internationala a comentat pe larg incidentele de la meciul Petrolul - Steaua, partida care a fost suspendata la pauza dupa ce un suporter al gazdelor l-a lovit pe stelistul George Galamaz. "Haos la un meci din Romania, au putut fi vazute imagini antisportive pe terenul de fotbal", se precizeaza in legatura cu disputa de duminica seara, informeaza Mediafax.
"Agresiune brutala asupra jucatorului Galamaz, de la Steaua, dupa un atac miselesc" - MundoD (Argentina).
"Partida nebuneasca. Un suporter a lovit un jucator al Stelei. Agresorul a fost atacat de doi fotbalisti, care au fost eliminati. Apoi jocul a fost suspendat din cauza unei petarde. Partida din Romania a avut toate ingredientele, dar nu s-a terminat" - Dia a Dia (Argentina).
"Incidente grave in campionatul Romaniei. La meciul Petrolul - Steaua un jucator a fost lovit puternic de un suporter" - Marca (Spania).
"Un fan loveste un jucator si ii fractureaza osul malar. In Romania violenta generata de suporteri a ajuns pe teren. La partida Petrolul - Steaua s-au vazut imagini antisportive" - Record (Mexic).
"Un spectator a lovit cu pumnul un fotbalist al echipei Steaua in plin meci" - Agentia spaniola EFE.
"O violenta spontana a adus haosul la un meci din Romania" - El Mundo.
"Un suporter loveste cu pumnul un jucator in Romania, in timpul meciului Petrolul - Steaua. Agresiune brutala asupra lui Galamaz" - AS.
"Jucator de fotbal ranit in teren, in Romania" - Terra Brasil.
"Violenta in fotbalul din Romania" - Record (Portugalia).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro