Steaua a parasit cupele europene dupa ce a primit gol in minutul 93 (autor a fost Cavani). Napoli s-a impus in prelungiri, iar presa italiana lauda spiritul de lupta al echipei pregatite de Walter Mazzarri si critica jocul defensiv al ros-albastrilor. "Exista justitie in fotbal, Steaua a jucat doar la trecerea timpului. Romanii nu meritau sa se califice", au titrat gazetarii italieni.
"Exista justitie in fotbal. Napoli se califica dupa ce a invins o echipa Steaua cu o tactica enervanta, la trecerea timpului. Agonie si extaz pentru Steaua, o formatie care nu merita calificarea in faza urmatoare" - Tuttosport.
"Napoli a trecut in prelungiri de o echipa Steaua venita in Italia cu unicul scop de a se apara" - Sky Sport.
"Tactica romanilor a fost clara: anti-joc la Napoli. Mijlocul Stelei a fost betonat, au facut un presing ucigator. Napoli le-a oferit insa fanilor inca o noapte magica - Gazzetta dello Sport (conform prosport).
"In fata a 50.000 de oameni pe San Paolo, Steaua a rezistat eroic. Lacatus a raspuns cu o formula 4-5-1, cu Bogdan Stancu unicul varf. Romanii aveau doua variante din trei in ceea ce priveste rezultatul final. Cavani a dus-o insa pe Napoli mai departe, iar echipa lui Mazzarri ramane unica formatie italiana din Europa League" - Corriere dello Sport.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro