Presiuni la nivel înalt din partea UEFA: Cum ar putea Londra să piardă finala Euro 2020 în favoarea Budapestei (Presă)

Presiuni la nivel înalt din partea UEFA: Cum ar putea Londra să piardă finala Euro 2020 în favoarea Budapestei (Presă)

UEFA ar fi ameninţat guvernul Marii Britanii că va muta finala Euro-2020 de la Londra la Budapesta, dacă autorităţile din Regatul Unit vor impune carantina celor 2.500 de invitaţi ai forului european, informează The Times, citată de presa internaţională.

WembleyFoto: Jed Leicester/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

Stadionul Wembley urmează să găzduiască semifinalele şi finala turneului european.

UEFA vrea o scutire de carantină

Miniştrii din Marea Britanie discută acum o propunere de scutire de carantină pentru oficialii UEFA şi FIFA, precum şi pentru politicienii, sponsorii şi reprezentanţi ai deţinătorilor de drepturi TV invitaţi.

În situaţia actuală, este necesară o izolare de zece zile pentru persoanele care sosesc în UK din ţări care se află pe lista galbenă sau pe cea roşie şi, pentru a înrăutăţi lucrurile, fiecare ţară reprezentată la turneul final al Campionatului European se află în prezent pe lista galbenă din Marea Britanie (în afară de Turcia, care se află pe lista roşie).

Scutirea de carantină le-ar permite celor 2.500 de VIP-uri să asiste pe Wembley la meciurile din fazele eliminatorii.

Londra a pierdut și finala Champions League

Anglia s-a găsit într-o situaţie similară la finala Ligii Campionilor 2020-2021.

UEFA a decis să mute ultimul act de la Istanbul după ce Turcia a fost plasată de Marea Britanie pe lista roşie a ţărilor afectate de pandemia de coronavirus, ceea ce înseamna că persoanele revenite de la Istanbul ar fi trebuit să intre în carantină.

Anglia era favorită să găzduiască finala relocată după ce Manchester City şi Chelsea s-au calificat în ultimul act.

Cu toate acestea, UEFA, oficialii guvernamentali şi federaţia engleză nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la scutirea de carantină pentru sponsori, VIP şi reprezentanţi ai deţinătorilor de drepturi.

Drept urmare, finala Ligii Campionilor a avut loc în Portugalia, la Porto, cu 6.000 de fani de fiecare club în tribune.

Ungaria nu impune nicio carantină la frontieră în Zona Schengen

În cazul în care miniştrii vor decide împotriva scutirii, UEFA va muta finala Euro 2020 la Budapesta, în Ungaria, ţară care nu va avea restricţii la frontieră în Zona Schengen, începând de săptămâna viitoare.

De asemenea, Budapesta va putea să umple Puskas Arena la capacitatea maximă şi de a le permite fanilor să meargă la restaurante şi baruri înaintea finalei care va avea loc în iulie.

În schimb, Wembley poate fi ocupat doar la 50% din capacitatea sa de 90.000 de locuri pentru semifinale şi finală în această vară, indiferent de excepţia de la carantină.

Scutirea de la carantină ar spori şansele Angliei de a găzdui Cupa Mondială din 2030, deoarece i-ar permite lui Boris Johnson să întâlnească personalităţi de rang înalt ale UEFA.

Aceste întâlniri i-ar oferi prim-ministrului posibilitatea de a-şi asigura susţinerea necesară pentru a organiza primul turneu internaţional major din 1996.

Pe de altă parte, decizia de a relaxa restricţiile pentru Euro 2020 ar putea provoca controverse în rândul publicului britanic, după ce anul trecut i s-a restricţionat plecarea în vacanţă.

Joi, directorul turneului final, Martin Kallen, a declarat că UEFA este în discuţii cu autorităţile britanice pentru a ridica restricţiile chiar şi pentru suporterii echipelor calificate în semifinale, transmite News.ro.

"Suntem în discuţie pentru fazele finale, în special pentru semifinale şi finală. Discutăm în fiecare zi cu autorităţile locale, dar sperăm să ajungem la un rezultat bun cu guvernul. În acest moment, este prea devreme pentru a spune, dar am primit semnale că ar putea fi posibil. Dar este prea devreme pentru a da un răspuns clar", a explicat el.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
18:30
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
16:39

Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3
16:11

Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
18:11

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
17:56
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
18:15

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Verdict din Spania Un renumit arbitru din LaLiga a analizat cele  3 faze controversate  din Dinamo - FCSB și  îi dă dreptate lui MM:  „VAR trebuia să intervină la toate!”
Superliga
15:29