Prima reacție a legendei Ionel Dănciulescu după retrogradarea lui Dinamo

Ionel Dănciulescu a fost de-a dreptul șocat după ce Dinamo a pierdut barajul de promovare/rămânere contra Universității Cluj și a retrogradat în Liga 2.

HotNews.roFoto: Hotnews

Dinamo a retrogradat în Liga 2 pentru prima oară în istoria clubului înființat pe 14 mai 1948 după 1-3 la general cu Universitatea Cluj.

Ionel Dănciulescu, în șoc după retrogradarea lui Dinamo

Ionel Dănciulescu, unul dintre cei mai mari jucători ai lui Dinamo din istorie, consideră că este inacceptabil faptul că jucătorii roș-albilor să nu fi putut marca mai mult de un gol, în condițiile în care „U” Cluj a avut o evoluție sub așteptări, conform Digisport.

„Cu siguranță se putea termina altfel. E mai dureros pentru că, în special în repriza a doua, „U” Cluj nu cred că a avut trei pase legate.

Iar tu, jucând acasă, cu rămânerea în prima ligă pe masă, nu ai reușit să marchezi măcar un gol după care să fi sperat măcar pe final de meci.

Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele. În momentul de față, nici nu conștientizez duritatea și magnitudinea acestei lovituri pe care am primit-o în această seară.

Probabil am nevoie de timp să mă acomodez un pic cu situația echipei” - Ionel Dănciulescu.

Citește și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
20:15

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
19:54
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
17:54
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal
18:43

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
18:04
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali
Superliga
16:29

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal
Campionate
10:14

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga
Superliga
09:44