Prima reacție a lui Blaise Matuidi (Juventus) după ce a fost depistat cu coronavirus

Internaţionalul francez Blaise Matuidi a fost testat pozitiv la coronavirus, însă jucătorul de la Juventus şi-a liniştit fanii într-un mesaj pe reţelele de socializare, subliniind că este optimist şi are un moral bun.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Sunt optimist, pozitiv, puternic, am un moral bun. Vom fi mai puternici după această încercare. Să fim disciplinaţi şi uniţi. Sunt optimist, vom reuşi", a scris Matuidi pe Twitter.

Francezul Blaise Matuidi este al doilea jucător al echipei Juventus Torino testat pozitiv cu Sars-CoV-2, după Daniele Rugan.

Mijlocaşul este într-o condiţie bună, asimptomatic, şi se află acasă din 11 martie, în autoizolare, a precizat gruparea campioană a Italiei.

După testarea pozitivă a lui Rugani, 121 de persoane legate de Juventus se află în carantină.

Clubul Juventus Torino a anunţat, la 11 martie, că fotbalistul Daniele Rugani a fost diagnosticat cu Covid-19 şi este în acest moment asimptomatic.

Luni, fundaşul Rugani a declarat că se simte bine, subliniind însă că izolarea e plictisitoare, scrie News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Alibec, certat „Nu ai cum să spui asta!”
Liga 1
11:22
Alibec, certat „Nu ai cum să spui asta!”
Citește mai mult

FCSB - Gloria Buzău „Vor fi vreo 7 modificări” + Un jucător, pus la zid: „Jucăm cu Divizia C?”
Liga 1
09:49

Hagi, furios! 4 penalty-uri cerute de Farul cu Dinamo!
Liga 1
00:05

„Urâm România!”  Sportivă din Ungaria,  jigniri xenofobe  la adresa arbitrului român. Ce sancțiune a primit
Alte sporturi
04.10

Bîrligea, ignorat din nou Prima reacție de la FCSB după decizia lui Mircea Lucescu
Nationala

Ținte pentru Rapid Marius Șumudică e interesat de Drăguș și Ciobotariu: „Îl aștept cu brațele deschise” + „Ni-l dorim”

„Câinii” se contrazicPolitic, nemulțumit de egalul cu Farul: vs. Golubovic: „1-1 e mai bine decât nimic”
Liga 1
00:20

„Mi-e jenă doar să înot”   David Popovici despre impactul pe care vrea să-l aibă în societate: „Nu toți se nasc cu  aceeași șansă ” 
Înot
04.10
„Mi-e jenă doar să înot” David Popovici despre impactul pe care vrea să-l aibă în societate: „Nu toți se nasc cu aceeași șansă