Prima reacție a Rapidului după derbiul cu scandal din Superliga contra campioanei CFR Cluj

Giuleștenii și-au luat revanșa în fața campioanei României și au reușit să se impună duminică seară cu scorul de 2-1, într-o atmosferă superbă creată de suporterii alb-vișinii.

Daniel NiculaeFoto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Victoria rapidiștilor nu a fost lipsită de momente controversate, iar pe rând Dan Petrescu și apoi Cristi Balaj au comentat evenimentele care au dus la stabilirea scorului final. Brigada condusă de Cătălin Popa a dictat două lovituri de la 11 metri în favoarea Rapidului, iar ambele faze au fost analizate de specialiști, care au dat verdictul.

Daniel Niculae le-a răspuns ardelenilor după scandalul de la penalty-ul lui Dugandzic

Daniel Niculae, președintele celor de la Rapid București, a răspuns criticilor venite din partea oficialilor CFR-ului.

„Nu cred că se face așa ceva! Noi am fost defavorizați multe etape și nu cred că a ieșit nimeni, în afara unui comunicat oficial, când deja paharul era plin și curgea și din el, nu cred că a ieșit nimeni să spună așa ceva. Defavorizați de ce? Pentru că primul 11 metri a fost clar.

Mai clar de atât nu cred că se putea. Luckassen își face ultimul pas și sare ca să joace mingea cu capul. Apoi fundașul CFR-ului, Yuri, încearcă acea foarfecă, lovește mingea, iar portarul celor de la CFR Cluj face ceea ce face.

Eu nu vreau să vorbesc despre echipele cu care ne confruntăm pentru că nu este fair-play și nu este OK. Și noi am avut arbitraje prin care am fost defavorizați și nu am vorbit despre echipele respective, ci pur și simplu despre maniera de arbitraj. Însă, să spui că a avut tentă arbitrul mi se pare exagerat și lipsit de fair-play.” - a spus Daniel Niculae pentru Fanatik.

”Nu este o simulare, este o ținere reciprocă. Fundașul CFR-ului îi dă drumul mai târziu lui Dugandzic. Este un penalty obținut de atacantul nostru. Este un 11 metri acordat ușor, asta e clar.

Nu mi se pare fair să vorbesc de cealaltă echipă. Așa aș putea spune că la intrarea lui Deac în minutul 5 trebuia să fie arătat cartonașul galben, iar în minutul 55-60 poate lua cartonaș roșu, dar nu sunt lucruri pe care vreau să le discut eu.” - a mai adăugat el.

Chiar dacă Rapidul s-a distanțat la 4 puncte de CFR Cluj, formația antrenată de Dan Petrescu are două restanțe de disputat, pe care, dacă reușește să le câștige, va urca peste giuleșteni în clasament.

Situația pe podium după acest meci:

1. Farul Constanța 37p (16 meciuri)

2. Rapid București 32p (16 meciuri)

3. CFR Cluj 28p (14 meciuri)

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Știri ultima oră

22:13
Șumudică, furios după meci Ce l-a nemulțumit pe antrenorul de la Rapid: „Ce se întâmplă în fotbalul românesc e inacceptabil!”

22:49
Moldovan rupe tăcerea Președintele lui Rapid, detalii despre posibila plecare de la club, după calificarea în semifinalele Cupei României
Moldovan rupe tăcerea Președintele lui Rapid, detalii despre posibila plecare de la club , după calificarea în semifinalele Cupei României
22:01
„Ne-am întors cu altă față” Alex Dobre vrea trofeul, după calificarea în semifinalele Cupei + Declarația zilei: „Niște pușcării”

23:13
Magdeburg - Dinamo 35-29 Final de drum pentru „dulăi” în Liga Campionilor

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Dinamo crește jucători

Cristian Geambașu: Dinamo crește jucători

FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Radu Naum: FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți
Cazul Roșca

Cristian Geambașu: Cazul Roșca

Cristian Geambașu: Cazul Roșca
Colții lui Șucu

Vlad Nedelea: Colții lui Șucu

Vlad Nedelea: Colții lui Șucu
Șucu e vinovat, nu Șumudică

Dan Udrea: Șucu e vinovat, nu Șumudică

Dan Udrea: Șucu e vinovat, nu Șumudică
Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?

Cătălin Tolontan: Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?

Singuri acasă

Cristian Geambașu: Singuri acasă

Cristian Geambașu: Singuri acasă
Harașo, Totti!

Cristian Geambașu: Harașo, Totti!

Cristian Geambașu: Harașo, Totti!
Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!

Dan Udrea: Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!

Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților

Cristian Munteanu: Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților

Petrecere pe Titanic

Cristian Geambașu: Petrecere pe Titanic

Cristian Geambașu: Petrecere pe Titanic
Hai, minune!

Radu Naum: Hai, minune!

Radu Naum: Hai, minune!
Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

Dan Udrea: Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

Dan Udrea: Pe cine și de ce <span>s-a</span> supărat Mircea Lucescu
Lucescu nu mai are răbdare

Remus Răureanu: Lucescu nu mai are răbdare

Zâmbetul

Cristian Geambașu: Zâmbetul

Cristian Geambașu: Zâmbetul
Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?

Cătălin Tolontan: Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?

Piedone e inchizitorul României?

Dan Udrea: Piedone e inchizitorul României?

A fost doar ghinion?

Silviu Tudor Samuilă: A fost doar ghinion?

Lucescu e mulțumit

Cristian Geambașu: Lucescu e mulțumit

Cristian Geambașu: Lucescu e mulțumit

Top stiri din sport

Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %