Fanii echipelor Arsenal şi Chelsea care vor dori să meargă pe cont propriu la Baku, la finala Ligii Europa, şi să nu apeleze la zborurile charter vor întâmpina mari probleme, deoarece nu există zboruri directe între Londra şi capitala Azerbaidjanului, în săptămâna finalei, transmite News.ro.
Daily Mirror a studiat posibilităţile avute de suporerii englezi pentu a călători la Baku. Cu avionul este destul de complicat, fiind necesare escale ori la Istanbul, ori la Kiev. Cea mai rapidă combinaţie de zboruri face ca drumul să dureze aproape şapte ore, dar majoritatea depăşeşte zece ore.
Suporterii pot folosi reţeaua de căi ferate, caz în care călătoria lor va dura peste patru zile, cu 11 escale. Numai de la Harkov (Ucraina) la Baku, trenul face două zile.
Pe reţeaua rutieră, o călătorie neîntreruptă de 4.600 de kilometri durează cel puţin 57 de ore.
Arsenal Londra şi Chelsea Londra vor disputa finala Ligii Europa la Baku, la 29 mai.
S-ar putea să te intereseze și:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro