Probleme pentru Larisa Iordache - Gimnasta va concura doar la bârnă: "Durerile sunt foarte greu de suportat"

​Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, miercuri, că Larisa Iordache va concura doar la bârnă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din cauza unor dureri la gleznă.

Larisa IordacheFoto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

"Mă doare foarte rău glezna. Durerile sunt foarte greu de suportat. Am avut antrenament şi în sala de competiţii, iar bârna pe care vom concura îmi place foarte mult. Sper ca în calificări să am o zi bună, să fiu liniştită când mă voi prezenta în faţa arbitrelor", a declarat sportiva.

În schimb, Maria Holbură va concura la toate cele 4 aparate.

Larisa Iordache şi Maria Holbură vor avea antrenamentul pe podium, joi, în intervalul orar alocat celei de-a III-a subdiviziuni. Ca şi în calificări, ele vor începe acomodarea la bârnă.

Singurul reprezentant al României în concursul olimpic masculin la gimnastică, Marian Drăgulescu, a intrat pentru prima oară în sala Ariake Gymnasium Centre, la antrenamentul pe podium, alături de ceilalţi gimnaşti care vor concura sâmbătă în prima subdiviziune de calificări.

"Am două sărituri încă foarte valoroase în acest moment. Mai am de muncit încă două zile pentru a pune la punct ultimele detalii", a declarat Drăgulescu.

Programul competiţiei de gimnastică de la JO:

  • 24 iulie, ora 10:00 (4:00, ora României)- concursul de calificări masculin, Marian Drăgulescu va concura în a IV-a rotaţie, din prima subdiviziune
  • 25 iulie, ora 15:10 (9:10, ora României, concursul de calificări feminin, Larisa Iordache şi Maria Holbură vor concura în cea de a III-a subdiviziune)
  • 26 iulie, ora 19:00 (13:00, ora României) - finala pe echipe în concursul masculin;
  • 27 iulie, ora 19:45 (13:45, ora României) - finala pe echipe în concursul feminine;

  • 28 iulie, ora 19:15 (13:15, ora României) - concursul individual compus masculin;

  • 29 iulie, ora 19:50 (13:50, ora României) - concursul individual compus feminine;

  • 1 august, ora 17:00 (10:00, ora României) - finalele pe aparate la sol şi cal cu mânere, masculine, sărituri şi paralele, la feminin.

  • 2 august, ora 17:00 - finalele la inele şi sărituri (18:54), la masculin, şi la sol (18:00), la feminin;

  • 3 august, ora 17:00, finalele la paralele şi bară, masculine, şi la bârnă (17:48), la feminin.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF