"Gradinita” lui Arsene Wenger nu mai arata deloc ca echipa entuzismata care facea spectacol in Premier League in sezonul trecut. Dupa infrangerea de la Aston Villa, primul care a tras semnalul de alarma si a dezvaluit public ca Arsenal are probleme in vestiar este chiar capitanul William Gallas.
“Cand esti capitan si cativa jucatori vin la tine si se plang de un coleg si, apoi, in timpul meciului incerci sa vorbesti cu respectivul jucator si acesta te insulta devine frustrant. Incerc sa ma apar putin fara sa dau nume”, a explicat francezul pentru AP ce se intampla in vestiarul lui Arsenal.
“Am 31 de ani, jucatorul care m-a insultat e cu sase ani mai mic decat mine”, a adaugat Gallas, dand astfel un detaliu care a exclus aproape toti jucatorii lui Wenger cu exceptia a trei dintre ei: Robin van Persie, Emmanuel Eboue si Bacary Sagna.
“Nu suntem destul de curajosi. Trebuie sa fim ca niste soldati, ca niste razboinici”, a spus capitanul lui Arsenal, William Gallas, potrivit AP. “Am castigat cu Manchester pentru ca am fost uniti pe teren, dar cand renunti sa lupti impreuna pentru victorie se intampla ca mijlocul sa cedeze, apararea, din pacate, poate claca si ea. Asta ni s-a intamplat impotriva celor de la Villa”.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro