Radu Naum Pe bune, Cristi?!

Radu Naum Pe bune, Cristi?!

  • După „furtuna Chipciu”, au apărut contrareacțiile. Cea a lui Sorin Cârțu, căruia nu îi trecuseră nervii ieri, la o zi după meciul declanșator, nu e o surpriză. Era unul dintre cei vizați de avalanșa vărsată în capul lui și al altora de jucătorul de la U Cluj.
  • Mihai Rotaru, cel care controlează Universitatea Craiova, a sărit și el, la cald, pe omul care aduce vorba: „Chipciu ar fi bine să își vadă de fotbal, nu să analizeze finanțatori, conducători, lanțul trofic”.

Nici Artean nu a avut voie să vorbească, la finalul partidei, cu Cârțu, în viziunea acestuia din urmă. Clar, conducătorilor nu le place să fie șarjați de jucători. Există, vorba lui Rotaru, un lanț trofic. Adică, mucles!, eu te mănânc pe tine nu tu pe mine! Poftă bună! Acum, hop și Săpunaru!

Vorbim de niște oameni care sunt în politică și nu cred că avem noi treabă să vorbim despre politică, ar trebui să vorbim despre fotbal. Până la urmă, a zis să terminăm cu circul. Dar el asta a făcut, un circ. Păi, Alex, dacă vrei să terminăm cu circul, termină tu primul! Că și mie îmi e simplu să citesc seara trei patru cuvinte și să le zic azi la conferința de presă. De ce nu au ieșit după meciul nostru? Începem să-i certăm pe toți? Noi suntem fotbaliști. Alex a fost și creator de modă, mai are să fie critic culinar și gata, le-a luat pe toate. Cristi Săpunaru

Bun și Săpunaru, are stofă, apropo de modă, de conducător. Doar că deocamdată e, încă, fotbalist. Unul cu rang, experiență, autoritate. De aceea contra lui la Chipciu e mai importantă decât a oricui. Pentru că e cel care cere, de fapt, tuturor celor din tagma cărora face și el parte să își asume un statut de subcetățean. Să fie niște ființe în afara lumii în care trăiesc. Să se cenzureze, să nu-și deschidă gura și mintea. Noi fotbalim, nu gândim!

Săpunaru Săpunaru
Săpunaru

O precizare: ambii jucători sunt subiectivi în luările lor de poziție iar Săpunaru are o parte de dreptate. Ajung curând și la ea. Dar până acolo e jenant ca în 2025, la peste jumătate de secol după protestul lui Tommie Smith și John Carlos la JO de la Mexico City să ceri unui om, fie el și sportiv, să nu-și exprime părerea, orice părere, indiferent pe ce temă, inclusiv, ba aș zice mai ales, pe una politică!

Sigur, cu condiția ca ea să nu fie jignitoare (și aici Chipciu are o problemă serioasă cu formularea „debil mintal”). Politica este cea care de ne influențează viața socială, profesională, comunitară, ideea de țară, câteodată chiar lehamitea de ea, pe care o resimt mulți români din cauza politicienilor.

Cum să nu poți vorbi despre așa ceva? Sau când te afectează direct pe tine, urli, când e despre alții, dă-i încolo? Atunci de-aia ne tot rătăcim, fiecare cu țărișoara lui.

Săpunaru e ironic. Îl încurajez să citească ălea 3-4 cuvinte și să vină să ni le recite, dacă asta crede că a făcut Chipciu. Nu, Chipciu a citit mii de cuvinte ca să poate să se exprime așa cum a făcut-o. Sigur că, dacă te apuci de lecturi cu greutate, ar trebui să macerezi mai mult timp ceea ce citești înainte să pui în circulație toate ideile căpătate.

Dar mai bine așa decât veșnica bolboroseală „avem un meci greu” (cuvinte cu care de altfel Săpunaru a început declarația despre meciul cu Oțelul – din fericire, a continuat mai cu sens) și glumițe de vestiar. Fotbaliștii nu trebuie să rămână la nivel de maxim de clasa a zecea. Nu e interzis să te cultivi. Sau este în vestiarele noastre pline de înțelepciunea crampoanelor și mustind de zeama înjurăturilor?

Dar fundașul Rapidului nu greșește când îl îndeamnă pe Chipciu să fie la fel de oțărât și după meciurile în care echipa lui iese bine la judecata fluierului. Adevărul nu funcționează doar într-un singur sens. U Cluj nu e Maica Domnului și ceilalți niște Iude.

Alex a mai vorbit despre necazurile din ograda lui, adevărat, dar când o mulțime de oameni spun că ai o problemă cu niște penaltiuri poate că ar trebui să recunoști că poate fi adevărat. Ca mai apoi să nu ți se poată reproșa că dai de pământ cu alții.

Știu că e greu, dar Alex nu a pornit pe o cale ușoară. Au fost fotbaliști mari care s-au dus la arbitru să întoarcă o decizie de penalty. Pe teren. Nu poate fi sfârșitul lumii să o spui după.

Discursul lui Chipciu a scuturat o lume încremenită în 4-2-3-1 și tranziții pozitive. Această lume reacționează acum brutal. E normal. Dar la fel de normal e, cred, sper, să spunem câți mai mulți acestei lumi că ai niște obligații când milioane de oameni se uită la tine. Și că a fi limitat nu e deloc una dintre ele.

Știrile zilei din sport
Chiricheș, gol uluitor    VIDEO.  Vedeta FCSB,   execuție superbă  care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Superliga
20.04
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Citește mai mult
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
„Ne-am bătut singuri”    Dan Petrescu,  descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”

Gafe uluitoare    VIDEO.  Cisotti,   oportunistul perfect!  Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu

FCSB - CFR Cluj 3-2    Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar   FCSB se desprinde  în fruntea Ligii 1!

Știri ultima oră
00:06
Cătălin Țepelin Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
Cătălin Țepelin Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
22:52
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
23:22
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
23:13
„Goluri de cascadorii râsului” Louis Munteanu nu înțelege ce s-a întâmplat pe Arena Națională: „Când pierdem în halul ăsta...”
„Goluri de cascadorii râsului” Louis Munteanu nu înțelege ce s-a întâmplat pe Arena Națională: „Când pierdem în halul ăsta...”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Top stiri din sport
Europene de vis la haltere    Luis Manuel Lauret,  bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Alte sporturi

 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa