Rafael Nadal despre declarația controversată a unchiului Toni: "A venit să-mi ceară scuze. A vrut să spună acele lucruri într-un sens pozitiv"

Rafael Nadal despre declarația controversată a unchiului Toni: "A venit să-mi ceară scuze. A vrut să spună acele lucruri într-un sens pozitiv"

Aflat la Monte Carlo, unde va participa la turneul Masters pe care l-a câștigat de 11 ori în carieră, Rafael Nadal a vorbit despre o declarație controversată a lui Toni (unchiul și fostul său antrenor) care a apărut în presă în urmă cu o săptămână: "Rafael nu este un jucător de tenis. El este o persoană accidentată care joacă tenis". Campionul spaniol a precizat că unchiul său i-a cerut scuze pentru acele cuvinte, menționând că totul a fost spus într-un sens pozitiv.

Rafa si Toni NadalFoto: espn.com

"A venit să-mi ceară scuze. A venit la antrenament și mi-a spus că îi pare rău pentru ce a spus. Oricum, el a vrut să spună acele lucruri într-un sens pozitiv. Adică am putut să realizez atât de multe în tenis chiar dacă am avut mereu probleme cu accidentările.

Toni are conferințe de afaceri în fiecare săptămână și, uneori, atunci când vorbești mult faci greșeli. Și eu fac la fel. A venit să-mi ceară scuze pentru că totul părea atât de dramatic" a declarat Rafa Nadal, potrivit AS.

Ce a spus Toni Nadal.

"Rafael Nadal nu este un jucător de tenis. El este o persoană accidentată care joacă tenis. Vrea să continue să joace, în ciuda problemelor lui fizice. Poate încă doi, trei ani. Cine ştie?", a declarat Toni Nadal.

Rafael Nadal va reveni pe teren la turneul de la Monte Carlo, după accidentarea de la genunchi suferită la Indian Wells. Ibericul (favoritul numărul 2) va evolua direct în turul al doilea, fază în care îl va întâlni pe compatriotul său Roberto Bautista-Agut (22 ATP).

Spaniolul este campionul en-titre la Monte Carlo, turneu pe care l-a câștigat în 2018 pentru a 11-a oară. Nadal deține recordul de titluri în Principat, ibericul câștigând toate trofeele în perioada 2005 și 2012.

Rafael Nadal, trofee la Monte Carlo (11): 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2016, 2017, 2018.

Turneul de la Monte Carlo este de categorie Masters și se dispută în perioada 14-21 aprilie. Competiția are loc pe zgură și este dotată cu premii totale în valoare de €5,585,030. Primii zece favoriți sunt Novak Djokovic (1), Rafael Nadal (2), Alexander Zverev (3), Dominic Thiem (4), Kei Nishikori (5), Stefanos Tsitsipas (6), Marin Cilic (7), Karen Khachanov (8), Borna Coric (9) și Daniil Medvedev (10).

Ce a câștigat Toni Nadal alături de nepotul său:

16 Grand Slam-uri (Australian Open o dată, 10 Roland Garros, două Wimbledon, trei US Open, o medalie olimpică de aur (simplu), 30 de turnee Masters și de patru ori Cupa Davis). Toni Nadal este cel mai de succes antrenor din istoria modernă a tenisului de câmp. În prezent, Toni se ocupă de găsirea de noi talente la Academia de Tenis a lui Rafael Nadal din Mallorca.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02
Ratează „dubla” cu Lyon! Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi Daniel Bîrligea + situația lui Florin Tănase
Citește mai mult
Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea + situația lui Florin Tănase
Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga