S-a săturat   Ivan Rakitic  i-a anunțat pe șefii lui Al Shabab că pleacă. Cu ce club din Europa negociază
Ivan Rakitic, la Al-Shabab / Foto: Facebook@Fabrizio Romano

S-a săturat Ivan Rakitic i-a anunțat pe șefii lui Al Shabab că pleacă. Cu ce club din Europa negociază

  • Croatul Ivan Rakitic (36 de ani) a decis să se despartă de Al Shabab după doar șase luni.
  • Mijlocașul nu mai vrea să rămână în Arabia Saudită ș i-a anunțat pe șefii echipei că „rupe” înțelegerea cu efect imediat.

Anunțul a fost făcut de celebrul jurnalist italian Fabrizio Romano, considerat omul cu cele mai bune surse din fotbalul internațional.

Se pare că Ivan Rakitic a discutat, în aceste zile, cu un club din Europa, iar proiectul propus l-a convins să schimbe peisajul.

Ivan Rakitic pleacă de la Al Shabab

Ivan Rakitic ajunsese la Al Shabab în luna ianuarie a acestui an, după ce se despărțise de spaniolii de la Sevilla.

Ar fi trebuit să rămână la formația saudită până în vara lui 2025, însă acest lucru nu se va mai întâmpla.

După doar 8 meciuri, un gol și o pasă de gol, Ivan Rakitic a decis să-și rezilieze contractul.

Rakitic ar putea semna cu Hajduk

Din informațiile oferite de transfermarkt.de, culese din presa croată, Ivan Rakitic ar urma să se întoarcă în țara natală, la Hajduk Split.

Croații se unesc la Split, pentru a-i face concurență serioasă „colosului” Dinamo Zagreb.

Ivan Rakitic ar urma să fie coleg cu internaționalul croat Ivan Perisic, iar fostul lor coleg din echipa națională, Nikola Kalinic, va fi director sportiv.

Antrenorul celor de la Hajduk Split este nimeni altul decât una dintre legendele celor de la AC Milan, Gennaro Gattuso.

  • Ivan Rakitic ar urma să semneze un contract valabil pentru următoarele două sezoane.

Rakitic s-a născut în Elveția, la Mohlin, așa că nu a evoluat niciodată în campionatul din Croația.

A evoluat doar pentru Basel, Schalke 04, Barcelona și Sevilla, până să ajungă la Al Shabab.

INVESTIGAȚIE. Hotelul de pe plaja de la Marea Neagră, miile de tablouri și legătura dintre generalul Zisu și șefa Spitalului Militar

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Citește mai mult

Dinamo nu renunță la Musi  „Câinii” forțează  transferul  jucătorului de la FCSB
Superliga
13:54

Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58

Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!