- Austria a depășit conflictul din federație și se pregătește de meciul contra României cu alt președinte.
- Josef Proll, 56 de ani, noul lider OFB, a fost în trecut puternic implicat în politică: președinte de partid, ministru de finanțe și vicecancelar.
- Acesta nu vrea să renunțe la selecționerul Ralf Rangnick, puternic contestat în ultima vreme.
Pe 7 iunie, „tricolorii” înfruntă Austria, la Viena, într-un meci care poate fi decisiv pentru calificarea la viitorul Mondial.
După 0-1 cu Bosnia acasă, orice punct pierdut în fața rivalilor devine aproape insurmontabil în cursa pentru CM 2026.
Austria: război în federație. Președintele, victima propriului atac
La austrieci, perioada ce a urmat după Euro 2024 a fost hipertensionată. Președintele federației (OFB), Mitterdorfer, l-a concediat în toamnă pe directorul executiv Neuhold, aflat în conflict cu secretarul general Hollerer.
În fața protestului selecționerului Rangnick și al jucătorilor naționalei, Mitterdorfer și-a dat demisia în februarie și Neuhold a fost readus în funcție.
Președintele interimar, Bartosch, l-a atacat pe Rangnick și alți oficiali vienezi au cerut înlocuirea tehnicianului.
Austria se liniștește. Proll, de la ministerul de finanțe la federația de fotbal
Dar vremurile tulburi au rămas în spate, pentru că OFB a ales un nou președinte, chiar dacă el va fi prezentat oficial pe 18 mai, când își va începe mandatul.
Josef Proll, 56 de ani, a fost cunoscut în lumea politică. Ministru al finanțelor între 2008 și 2011, când a fost și vicecancelarul țării, și președintele Partidului Popular, de centru-dreapta.
Din cauza unei embolii pulmonare, s-a retras din viața politică, dar a rămas activ, fiind director general al unei companii locale, după ce a fost manager la clubul Austria Viena.
Josef Proll știe exact ce să facă. Un manager foarte bun, care ia decizii clare. E conectat la nivel internațional, cu o bază economică și politică excelentă Markus Kraetschmer, fost antrenor Austria Viena
„Rangnick va fi păstrat cu orice preț de Proll”
Proll nu vrea să apară în public înainte de 18 mai, dar presa austriacă a aflat ce se va întâmpla cu selecționerul.
Noul președinte va discuta în curând cu Rangnick, „care va fi păstrat cu orice preț”, susține cotidianul Salzburger Nachrichten.
Antrenorul german mai are contract cu OFB până în vara lui 2026, după Mondial.
Pe 7 iunie, el îl va înfrunta pe Mircea Lucescu în „Praterul” vienez.