- CSM București - Rapid 28-22. „Tigroaicele” lui Thomsen (54 de ani) s-au calificat în sferturile de finală ale EHF Champions League după ce se impuseseră și în partida tur, 34-23.
- Acestea se vor duela din nou cu Esbjerg pentru un loc în Final Four, pe 19 aprilie, la București, și pe 26 aprilie, în Danemarca.
Partida a început cu o echipă a Rapidului foarte ofensivă, care spera să întoarcă diferența de 10 goluri din tur.
CSM București - Rapid 28-22. Campioana s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor
Giuleștencele au condus cu 3-0, însă startul în forță a fost liniștit în scurt timp de CSM.
Prima repriză a fost una echilibrată apoi, cu ambele echipe reușind să treacă în avantaj, dar fără să se distanțeze. S-a intrat la cabine la egalitate, scor 11-11.
În partea secundă, formația lui Thomsen și-a arătat din nou clasa și s-a desprins treptat până la o diferența de 6 goluri în minutul 46.
Deși au încercat să mai revină în joc, giuleștencele n-au mai reușit să reducă din diferență și au pierdut din nou în fața rivalelor, 22-28.
Pentru CSM a fost a treia victorie consecutivă, în interval de 7 zile, în fața lui Rapid, după 34-24 în turul play-off-ului EHF Champions League și 26-25 în Liga Florilor.
Încă un duel decisiv cu Esbjerg
CSM București visează la o revenire în Final Four-ul Ligii Campionilor, unde n-a mai ajuns din 2015!
În ultimele 6 sezoane, campioana României s-a oprit de fiecare dată în sferturi. Va fi pentru a treia oară va da peste Esbjerg în această fază.
Danezele s-au impus de fiecare dată! Prima dată în 2022, într-o „dublă” foarte echilibrată, 25-26 la București și 27-27 în Nord.
Un an mai târziu, Esbjerg s-a calificat după două victorii, 33-31 și 32-28.
CSM București - Esbjerg este primul sfert de finală stabilit deja în acest sezon al Ligii Campionilor. Mai sunt calificate în această fază Metz, Gyor și Ferencvaros, care încă își așteaptă adversarele.
Final Four-ul va avea loc la Budapesta, în MVM Dome, între 31 mai și 1 iunie.
CSM București - Rapid 28-22
- CSM București: Omoregie 6 goluri, Ostergaard 4, Kobylinska 4, Pintea 4, Friis 3, Smits 2, Jaukovic 2, Grijseels 1, Neagu 1, Pasztor 1;
- Rapid: Janjusevic 4, Gorshkova 3, A. Stoica 3, Polman 3, Da Cruz 2, Ristovska 2, Gonzalez Ortega 1, Kouyate 1, Korsos 1, Fernandez Fraga 1, Șandru 1.
Final de meci. CSM București - Rapid 28-22.
Min. 52 - 24-19! Omoregie ajunge la 5 goluri înscrise în această partidă.
Min. 46 - 22-16! CSM se desprinde la 6 goluri și deja se gândește la sferturile de finală. Time-out cerut de antrenorul lui Rapid.
Min. 41 - 19-16! Crina Pintea păstrează diferența de 3 goluri, iar Rapid este din nou în inferioritate numerică.
Min. 36 - 15-12! Avantajul se mărește pentru gazde, care sunt tot mai aproape de calificarea în sferturi.
Min. 33 - 13-11! CSM începe bine repriza a doua și se desprinde deja la două goluri pe tabelă.
Min. 31 - Începe partea secundă.
Pauză în Sala Polivalentă.
Min. 30 - Neagu trimit în bară în ultimele 10 secunde ale reprizei, iar partida intră la pauză cu scorul de 11-11.
Min. 29 - 11-11! Partida rămâne foarte echilibrată.
Min. 25 - 9-10! Rapid reușește să preia avantajul, iar Hele Thomson cere time-out pentru echipa sa.
Min. 21 - 8-7! Rapid reușește cu greu să țină pasul cu CSM București, care trece în avantaj chiar și în inferioritate numerică.
Min. 17 - CSM București din nou în avantaj, 6-5, după o aruncare senzațională a lui Grijseels de la 9 metri.
Min. 14 - 5-4! CSM, pentru prima dată în avantaj în această partidă.
Min. 12 - 3-4! Rapid ratează șansa de a se desprinde, după ce Cristina Neagu a ratat și ea șansa egalării, după ce Șandru a reușit să blocheze.
Min. 7 - 2-3! CSM revine la un gol pe tabelă.
Min. 5 - 0-3! Rapid se desprinde pe tabelă, după o eliminare de două minute a gazdelor. Șandru înscrie dintr-o poartă în cealaltă, după mai multe parade incredibile.
Min. 2 - Rapid deschide scorul în returul de astăzi.
Min. 1 - A început partida.
CSM Bucureşti - Rapid live
CSM a câștigat 15 din cele 17 întâlniri directe în toate competițiile. „Tigroaicele” s-au impus inclusiv miercuri, în deplasare, în Liga Națională, cu 26-25.
„Trebuie să rămânem concentrate, chiar dacă avem o diferență de 10 goluri.
Știu riscurile atunci când ai un astfel de joc, încercăm să vorbim despre partea mentală, să fim pregătite și să jucăm așa cum am făcut-o în ultimele meciuri.
Cred că Rapid va încerca să profite de șansa lor sâmbătă, să vedem dacă ne pot pune presiune”, a spus Helle Thomsen, antrenoarea celor de la CSM, conform ehfcl.com.
Rapid a înregistrat 11 înfrângeri în 15 meciuri în acest sezon, cel mai mare număr de înfrângeri pentru o echipă aflată încă în competiție, conform
Va fi al treilea meci consecutiv împotriva CSM într-o săptămână. Așadar, trebuie să fim concentrați pe ceea ce avem de făcut și trebuie să îmbunătățim toate aspectele jocului nostru. Primul nostru meci din Liga Campionilor de sâmbăta trecută nu a fost unul bun. Știm că putem juca mai bine și am lucrat în această direcție David Ginesta Montes, antrenorul Rapidului
Două dintre jucătoarele CSM-ului, Elizabeth Omoregie (cu 97 de goluri) și Cristina Neagu (cu 89 de goluri), se află pe locurile 2 și 3 în clasamentul golgheterelor.
Cele două jucătoare de la CSM sunt depășite de Henny Reistad de la Esbjerg, care ocupă primul loc cu 122 de goluri.