- Neil Lennon trebuie lăsat să construiască. Asta cere el, asta spun specialiștii. Întrebarea este ce construiește, că puțini par a înțelege
Neil Lennon în ipostaza de antrenor al Rapidului nu convinge deocamdată, dar pare să fi înțeles repede în ce țară lucrează.
Nu este o criză masivă, însă sunteți puțin dramatici în România, uneori. Neil Lennon
N-ai ce să-i zici, ne-a fotografiat bine. Observați nuanța, suntem puțin dramatici. Nu exagerat. Ce sugerează nord-irlandezul este că nu avem clasă nici când exagerăm. Interesant.
Dar el nu a fost adus în Giulești ca analist al sufletului românesc. Plătit mai bine decât oricare antrenor din prima ligă, Lennon e pus să clădească o echipă puternică. Rapid, versiune contemporană a unui manageriat modern.
Borza și acceptarea senină a neacceptabilului
Egalul de la Buzău a deversat încă o dată supărarea suporterilor, care s-a materializat prin înjurături și scuipați cu destinație precisă: jucătorii. Care jucători acceptă senini torentul de lături.
Spune și asta ceva despre carențele de personalitate, prelungite în mod natural în deciziile proaste luate în timpul meciului.
Dacă l-ați văzut pe tânărul Borza la declarații imediat după partidă sesizați suprapunerea perfectă a vorbelor mestecate cu evoluția din teren.
Produs sută la sută al academiei Hagi, adolescentul Andrei Borza era recomandat pripit ca soluție pentru postul de fundaș stânga al naționalei.
Transferat pe bani buni la Rapid, Borza a fost mai întâi un caz de indisciplină, pentru a deveni acum unul de natură fotbalistică.
Nepregătiți fizic?
Nu Borza este însă marea problemă a Rapidului, ci jocul în ansamblu. Și nu neapărat nepotrivirea sistemului cu 3 fundași centrali, abandonat în premieră la Buzău cu un rezultat la fel de modest ca la meciurile anterioare.
Scenariul se repetă obsedant. După ce începe solid, Rapid își pierde respirația pe parcursul întâlnirilor, sfârșind ca o echipă nepregătită fizic, care nu știe nici ce trebuie să joace.
Cum să aibă o nou promovată ca Buzăul o posesie superioară? Din acest punct începe responsabilitatea lui Neil Lennon.
Mesaj pentru conducere
Nord-irlandezul invocă graba cu care este judecat. „Am fost adus aici pentru a construi ceva. Nu poți lua o decizie după 5 etape”.
Înțelege că ceasul ticăie, iar Grantul nu este o bombă de jucărie. Vorbele lui, rostite într-o engleză cu rezonanțe celtice, par mai ales un mesaj către cei care l-au angajat. Dați-mi timp, vreau să muncesc, să arăt ce pot.
Asta susțin și majoritatea analiștilor noștri. E caraghios să judeci ori să dai afară un antrenor după doar 5 etape zic ei. 5 etape în care, ce-i drept, formația pe care o pregătește nu a câștigat niciun meci.
5 etape în care kosovarii Rrahmani și Hasani par falsuri prost executate ale celor din sezonul trecut, Burmaz dovedește că nu e vârf, Papeau alternează momentele bune cu execuții hilare.
Doar Petrila face excepție, fiind egal cu nivelul lui constant bun și are luciditatea (și curajul) să afirme că lucrurile nu sunt în regulă.
Metafore riscante
Printre cauzele lipsei de vlagă fizică și oboseala psihică a echipei sale Lennon a evocat o anume mahmureală încă resimțită după finalul sezonului trecut. O figură de stil sugestivă, dar riscantă în condițiile în care vine de la cineva care a trecut prin depresie și nu numai.
Cât l-au convins aceste metafore gaelice pe Dan Șucu, greu de spus.
Antreprenor de succes obișnuit să eficientizeze din mers activitatea angajaților, acționarul principal al Rapidului a transmis deja un mesaj clar al nemulțumirii atunci când a cerut prin vocea președintelui Viorel Moldovan schimbarea sistemului.
Pe Neil Lennon îl ține, deocamdată, soliditatea contractului, nu calitatea muncii.
Trebuie să fim pe fază pentru că dinamica evenimentelor o ia înaintea vorbelor frumoase.