Răspunsul lui Gică Hagi în momentul în care Răzvan Burleanu i-a propus să fie selecţionerul României

​Gheorghe Hagi, acţionar majoritar la Farul Constanța, a vorbit duminică despre momentul în care s-a întâlnit cu Răzvan Burleanu şi preşedintele FRF i-a oferit postul de selecţioner al naționalei României.

Gica HagiFoto: Pro Shots Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Hagi a precizat că a refuzat oferta pentru că în acest moment nu poate renunța la clubul său.

"Ne-am întâlnit, am avut o discuţie în care, de la bun început, lucrurile erau clare. Am spus că, dacă sunt acţionar majoritar, nu pot să fiu în altă parte, pentru că ies alte speculaţii. Am discutat două ore şi am discutat, dar nu a existat absolut nicio cale care putea să schimbe situaţia asta de până acum.

Nu ştiu ce era dacă eram acţionar minoritar, cred era total diferit. Nici n-am vrut să încercăm, pentru că eu nu vreau să creez confuzie unde mă duc, vreau să lucrez unde lucrurile sunt foarte clare, obiective clare şi proiect ambiţios.

V-am spus că am o singură strategie, aceea de a încerca să devin cel mai bun. Am şi eu părerea şi opinia mea, cum şi dumneavoastră aveţi să spuneţi ce gândiţi. Eu am dreptul să spun cum văd lucrurile din punctul meu de vedere.

A fost o situaţie, lucrurile sunt clare, Ilie (n.r. Dumitrescu) v-a zis bine, eu îmi văd de drumul meu, îmi continui proiectul, încerc să fac lucrurile cum le gândesc, sunt acţionar, sunt şi manager. Eu vreau să mă dezvolt cum trebuie, pentru că vreau să lucrăm frumos şi nu are rost să interpretăm ce nu trebuie" - Gică Hagi,la DigiSport.

Anterior, Ilie Dumitrescu a explicat că lui Hagi i s-a propus un proiect pe patru ani.

"Este extrem de complicat în momentul de faţă ca Gică Hagi să preia echipa naţională. Ar fi fost primul caz din lume ca un patron de club să preia o echipă naţională. Hagi este un om corect, care nu vrea să creeze probleme echipei naţionale. S-ar fi dus în zona aia de conflict de interese.

Ştiu cât de mult şi-ar fi dorit Hagi să fie selecţionerul echipei naţionale. Hagi i-a mulţumit lui Răzvan Burleanu, dar i-a spus că nu se poate. El vrea să preia echipa naţională atunci când va fi doar antrenor, să nu mai fie şi patron la Farul" - Ilie Dumitrescu, la DigiSport.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Citește mai mult

Verdict din Spania Un renumit arbitru din LaLiga a analizat cele  3 faze controversate  din Dinamo - FCSB și  îi dă dreptate lui MM:  „VAR trebuia să intervină la toate!”
Superliga
15:29

Dinamo nu renunță la Musi  „Câinii” forțează  transferul  jucătorului de la FCSB
Superliga
13:54

Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08

Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57