Răzvan Burleanu: "Avem mare încredere în Cosmin Contra că ne va duce la Euro 2020" / Ce spune președintele FRF despre implementarea sistemului VAR

​Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că are încredere în selecţionerul Cosmin Contra, subliniind că oficialii federali nu vor contacta un alt antrenor atât timp cât se află sub contract cu actualul tehnician, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Cosmin Contra este foarte încrezător în calificare. Meciul cu Suedia este capital, trebuie să-l câştigăm şi apoi sigur nu ne vom încurca în Spania. Este un interes foarte mare pentru meciul cu Suedia, sigur va fi cu casa închisă. Atât timp cât avem contract cu un selecţioner nu vom contacta altul şi plus de asta avem mare încredere în Cosmin Contra că ne va duce la Euro-2020", a declarat Burleanu, într-o conferinţă de presă.

Burleanu a mai vorbit și despre implementarea sistemului VAR care va avea loc începând cu sezonul următor:

"La nivelul Federației Române de Fotbal, s-a creat un grup de lucru pentru implementarea VAR în Liga 1 și Cupa României. Acum două săptămâni am avut o primă întâlnire cu reprezentanți FIFA și IFAB, astfel încât, în momentul de față așteptăm furnizorul de tehnologie pentru a putea să mergem mai departe în implementarea sistemului VAR în România. Apoi va începe pregătirea arbitrilor pe ceea ce înseamnă acest sistem nou", a mai spus președintele FRF, potrivit Mediafax.

Costurile proiectului de implementare a sistemului VAR vor fi împărțite de Federația Română de Fotbal și de Liga Profesionistă de Fotbal.

Clasament Grupa F:

1. Spania (19-5) 20 puncte - a obținut calificarea

2. Suedia (18-9) 15

3. România (17-8) 14

4. Norvegia (13-10) 11

5. Feroe (4-23) 3

6. Malta (2-18) 3

Cum ne calificăm la CE 2020:

În aceste condiții, România este obligată să învingă Suedia (cu 1-0 sau la cel puțin două goluri diferență), pe Arena Națională, la 15 noiembrie, pentru a păstra șanse la calificare. De asemenea, echipa lui Contra trebuie să obțină cel puțin un egal, trei zile mai târziu, contra Spaniei, la Madrid, în varianta foarte probabilă în care Suedia se va impune contra Insulelor Feroe, în ultimul joc al grupei.

*La EURO 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.

Au rămas de disputat:

  • 15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
  • 18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Citește mai mult

Verdict din Spania Un renumit arbitru din LaLiga a analizat cele  3 faze controversate  din Dinamo - FCSB și  îi dă dreptate lui MM:  „VAR trebuia să intervină la toate!”
Superliga
15:29

Dinamo nu renunță la Musi  „Câinii” forțează  transferul  jucătorului de la FCSB
Superliga
13:54

Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08

Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57