Răzvan Burleanu, despre ideea organizării EURO 2028: "Ne trebuie 10 stadioane"

România îşi propune să organizeze EURO 2028, dar din precizările lui Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, şansele nu sunt foarte mari, informează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Din câte se pare, organizarea unui turneu final de anvergură obligă ţara/ ţările gazdă să aibă la dispoziţie nu mai puţin de 10 stadioane eligibile. În acest moment, ţara noastră beneficiază de 4 stadioane care se încadrează în standarde (Arena Naţională, Ion Oblemenco, Cluj Arena şi Ghencea).

”În ceea ce priveşte EURO 2028, e un întreg dosar cu foarte multe detalii. Ne trebuie 10 stadioane: unul de peste 60.000, două de peste 50.000, trei de peste 40.000, patru de peste 30.000 de spectatori.

Noi, la anul, am putea veni cu 40 % din necesar, deci cu 4 stadioane. Asta dacă nu ne vom mai asuma un proiect de investiţie în Timişoara, Iaşi, Constanţa. Avem Arena Naţională, Ion Oblemenco, Cluj Arena şi Ghencea. 3 cu peste 30.000 de locuri, unul cu peste 55.000”, a declarat Răzvan Burleanu.

Preşedintele FRF a precizat că sunt necesare şi alte investiţii.

”Avem nevoie de investiţii în baze de pregătire. Asta ar putea fi o moştenire foarte bună pentru cluburile care ar urma să-şi continue viaţa în bazele respective. Lobby-ul e legat de Comitetul Executiv, nu mai trebuie să mergi în 200 de ţări, cum e cazul unui Mondial. Pentru EURO, ne putem asuma investiţii şi pentru un al 5-lea stadion, astfel încat să avem 50% din infrastructura de stadioane. Ar trebui sa ne asumăm, ca ţară, un proiect de leadership în acest proiect", a încheiat Burleanu.

Sâmbătă s-a semnat Memorandumul de înţelegere între Guvernele Serbiei, României, Bulgariei şi Greciei pentru constituirea Comitetului iniţial de organizare, în vederea candidaturilor comune pentru organizarea Campionatului European din 2028 şi a Campionatului Mondial din 2030. Reuniunea a avut loc la Salonic. Din delegaţia României a făcut parte şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, însă cel care a semnat documentul a fost Bogdan Matei, Ministrul Tineretului şi Sportului.

Până la Campionatul European din 2028, România va fi una dintre ţările care vor găzdui meciuri la EURO 2020. Arena Naţională va găzdui patru partide, pe 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, naţionala României va juca cel puţin două meciuri la Bucureşti. Stadioanele stabilite pentru antrenamentele echipelor sunt Arcul de Triumf, Ghencea şi Giuleşti. După cum a anunţat Compania Naţională de Investiţii, proiectele sunt în graficul stabilit, există finanţarea, astfel încât termenul de dare în folosinţă a celor trei noi stadioane a fost fixat pentru 31 martie 2020.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Citește mai mult

Verdict din Spania Un renumit arbitru din LaLiga a analizat cele  3 faze controversate  din Dinamo - FCSB și  îi dă dreptate lui MM:  „VAR trebuia să intervină la toate!”
Superliga
15:29

Dinamo nu renunță la Musi  „Câinii” forțează  transferul  jucătorului de la FCSB
Superliga
13:54

Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08

Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57