Lucescu, 4 luni suspendare! Pedeapsă dură dictată azi de Comisia de Disciplină după ce  antrenorul lui PAOK a bruscat un fan AEK
Momentul când Lucescu a agresat fanul lui AEK

Lucescu, 4 luni suspendare! Pedeapsă dură dictată azi de Comisia de Disciplină după ce antrenorul lui PAOK a bruscat un fan AEK

  • Răzvan Lucescu, sancționat aspru. Comisia de Disciplină a federației elene a anunțat luni deciziile după incidentele din parcarea „OPAP Arena”, la meciul AEK - PAOK (1-0), pe 18 decembrie, în turul „sferturilor” Cupei Greciei. 
  • Acuzat că a atacat un suporter al lui AEK, Lucescu a fost pedepsit dur: timp de 4 luni, nu va avea voie să stea pe marginea terenului și să intre în vestiar. 
  • Potrivit surselor GOLAZO.ro, PAOK va face apel și suspendarea antrenorului se va reduce la două-trei luni.

În toamnă, după incidentele petrecute pe teren și pe tunelul ce duce la vestiare la AEK - PAOK (1-1, pe 20 octombrie), în campionat, Răzvan Lucescu a fost exclus 23 de zile, pierzând patru meciuri, inclusiv jocul de foc cu Olympiacos (2-3).

Lucescu, amenințat cu tribunalul  Un prim-plan al înregistrării video îl arată pe antrenor  luând de gât un suporter  al lui AEK
Citește și

Citește mai mult

Lucescu a luat de gât un fan al lui AEK în parcarea stadionului

Acum, a fost considerat recidivist și a primit o pedeapsă mult mai dură: 4 luni suspendare!

În noaptea de 18 spre 19 decembrie, la zece minute după miezul nopții, un scandal imens s-a declanșat în parcarea „OPAP Arena”, după altă partidă AEK - PAOK (1-1), în turul „sferturilor” Cupei Greciei.

Provocați de trei fani rivali, care le-au arătat un tricou ce amintea de titlul cucerit de AEK în fața lui PAOK în 2018 (considerat și acum „furat” de Lucescu), mai mulți oficiali, antrenori și jucători ai alb-negrilor au sărit din autocar și i-au atacat pe suporterii atenieni.

Lucescu a apărut în înregistrarea camerelor de supraveghere bruscând un fan advers. L-a luat de gât!

Și tot ce s-a filmat în acea noapte a fost văzut de Comisia de Disciplină, chiar dacă PAOK a încercat să blocheze acel videoclip.

Lucescu a fost exclus 4 luni, la fel ca alți patru oficiali ai lui PAOK

Vineri, 27 decembrie, o comisie independentă, care luptă împotriva violenței, a sancționat clubul PAOK cu 50.000 de euro.

Conducerea lui AEK a protestat, a făcut presiuni cerând o sancțiune și mai mare, mai ales contra lui Lucescu, pe care l-a amenințat că îl dă în judecată!

Pedeapsa a fost anunțată astăzi, 30 decembrie, de Comisia de Disciplină.

Potrivit Sport24, reprezentanții lui PAOK au fost loviți cel mai rău:

  • Răzvan Lucescu, secundul Pantelis Konstantinidis, translatorul Georgios Tsonakas și alți doi oficiali, Georgios Theodoridis și Athanasios Kapoulas, au fost suspendați 4 luni!

În această perioadă, ei nu au voie să pătrundă pe teren și în vestiar.

15.000 de euro
e amenda primită de Răzvan Lucescu în acest dosar. La fel, fiecare dintre ceilalți 4 oficiali ai lui PAOK pedepsiți! Clubul a fost amendat în plus cu 30.000 de euro

Sursele GOLAZO.ro din Grecia susțin că PAOK va face apel și pedeapsa va fi cel mai probabil redusă la două-trei luni de suspendare!

Lucescu pierde peste 11 meciuri!

Gazzetta.gr a prezentat meciurile pe care le va pierde Lucescu: minimum 11 partide în competițiile interne (campionat și Cupă) în sezonul regulat, plus alte jocuri din play-off-ul ligii elene.

Dacă nu i se va reduce sancțiunea la apel, antrenorul lui PAOK va fi suspendat până la sfârșitul lui aprilie!

Comisia de Disciplină a vrut să distrugă PAOK, privând echipa de cel mai bun antrenor aproape tot restul sezonului. E rezultatul politicii care îl face pe „enervantul” Lucescu vinovat de toată suferința fotbalului grec Comunicatul lui PAOK Salonic
REPORTAJ. Cum s-a transformat un eveniment religios, cu 15.000 de persoane prezente pe Arena Națională, într-un moment politic. „Dumnezeu trezește o țară prin cutremure” – FOTO/VIDEO

Știrile zilei din sport
Chiricheș, gol uluitor    VIDEO.  Vedeta FCSB,   execuție superbă  care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Superliga
20.04

„Ne-am bătut singuri”    Dan Petrescu,  descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”

Gafe uluitoare    VIDEO.  Cisotti,   oportunistul perfect!  Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu

FCSB - CFR Cluj 3-2    Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar   FCSB se desprinde  în fruntea Ligii 1!

Știri ultima oră
00:06
Cătălin Țepelin Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

22:52
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
23:22
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
23:13
„Goluri de cascadorii râsului” Louis Munteanu nu înțelege ce s-a întâmplat pe Arena Națională: „Când pierdem în halul ăsta...”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Top stiri din sport
Europene de vis la haltere    Luis Manuel Lauret,  bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Alte sporturi

 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %