Reacția neașteptată a lui Gică Hagi când a aflat că tricoul lui a fost vândut cu 30.000 de euro. „Să fiu sincer?"

La conferința de presă de dinaintea meciului de retragere al Generației de Aur, Gică Hagi a fost în centrul atenției. A vorbit despre licitația pentru tricouri, de vineri seară, și despre parcursul României la CM 1994.

Gica HagiFoto: GSP

Într-una dintre sălile hotelului Radisson, unde vineri seară a avut loc și dineul oficial, Gică Hagi, Dan Petrescu, Marius Lăcătuș, Ioan Ovidiu Sabău și Florin Răducioiu au venit astăzi în fața jurnaliștilor pentru a vorbi despre marele eveniment din această seară.

Cei 5 idoli ai României au venit în echipamentul oficial, așa cum o făceau înainte de meciurile naționalei, și s-au ținut de glume.

La licitația de vineri, tricoul lui Gică Hagi s-a vândut cu o sumă-record: 30.000 de euro. Banii au fost achitați de către Veronica Schmidt, soția celui care controlează grupul Automobile Bavaria, unul dintre sponsorii Farului. Însă Hagi e de părere că suma putea fi mai mare.

Întrebat dacă e mulțumit de sumă, Hagi a spus că: „Să fiu sincer?”.

Citește continuarea pe GSP.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB - DinamoLIVE de la 20:00, în etapa #28 din Liga 1 » Kopic bifează meciul 50 în Superliga chiar în „Eternul Derby”
Superliga
09:32

Citește mai mult

Radu Drăgușin, în pericol Fundașul român ar putea deveni al 4-lea stoper la Tottenham
Stranieri
14:03

Cupa RomânieiCSM Reșița, victorie cu Unirea Alba Iulia în barajul de departajare + Tabloul sferturilor
Cupa Romaniei
15:00

România - Bosnia Biletele pentru primul meci din preliminariile CM 2026 se vând ca pâinea caldă: 40.000 în 48 de ore
Nationala
15:18

Bilete FCSB - Dinamo Fanii vor lupta cu frigul pentru a asista la derby-ul din Superliga » Câte tichete au fost vândute
Superliga
14:55

Cristian Geambașu FCSB și-a provocat rivalele?
Opinii
13:27
Cristian Geambașu FCSB și-a provocat rivalele?
Citește mai mult
Cristian Geambașu FCSB și-a provocat rivalele?
S-a săturatAntrenorul lui AC Milan și-a criticat dur elevii după înfrângerea cu Torino: „Goluri ridicole și greșeli de circ”
Campionate
12:00

Amărăciunea lui LucescuAntrenorul lui PAOK acceptă că e un an rău: „Poate fi un sezon fără nimic”. Urmează alt joc decisiv
Campionate
15:24