Paradoxal Al-Tai l-a dat afară pe  Reghecampf , dar încă-i plătește salariul
Laurențiu Reghecampf / Foto: Imago

Paradoxal Al-Tai l-a dat afară pe Reghecampf, dar încă-i plătește salariul

  • Laurențiu Reghecampf (48 de ani) nu mai este antrenorul saudiților de la Al-Tai, dar încă își primește salariul lunar din partea șefilor.
  • „Reghe” s-a aflat ultima dată pe banca celor de la Al-Tai pe 6 aprilie 2024, într-o remiză de campionat cu Al-Shabab, scor 0-0.

Saudiții au făcut tot posibilul ca după meciul cu Al Shabab, din etapa a 27-a a campionatului din Arabia Saudită, antrenorul român Laurențiu Reghecampf să nu se mai ocupe de pregătirea echipei.

Șefii clubului nu i-au reziliat contractul, însă l-au înștiințat pe român că nu mai are voie în vestiarul echipei, deoarece un alt antrenor va fi instalat.

Reghecampf continuă să încaseze bani de la Al-Tai

Curios este faptul că saudiții nu i-au reziliat contractul pe loc (probabil din cauza vreunei clauze consistente), iar antrenorul a continuat să-și primească salariul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Contractul meu încă este valabil. Nu a fost reziliat. Îmi primesc în continuare salariul lunar și trebuie să-i întrebați pe ei, pentru că mi-au dat o hârtie în care mi s-a spus că nu voi mai antrena echipa”, a povestit Laurențiu Reghecampf, într-un interviu acordat presei saudite.

De ultimele șapte etape de campionat rămase, când nimic nu era încă pierdut, pe banca tehnică a fost instalat antrenorul uruguayan Leonardo Ramos.

Cu două victorii, două egaluri și trei înfrângeri, Ramos nu a putut salva echipa de la retrogradare.

Reghe: „Asta a contribuit la declin”

Totuși, mulți dintre suporteri susțin că principalul vinovat pentru acest „picaj” este antrenorul român Laurențiu Reghecampf.

Tehnicianul se apără și dezvăluie, în premieră, problemele interne pe care le-a avut cu șefii echipei, cei care se implicau în treburile tehnice mai mult decât ar fi trebuit.

(n.r. - este indicat drept principalul vinovat pentru retrogradarea echipei). Au dreptul să spună ce vor, dar nu știu adevărul. Și anume că am venit la echipă într-o situație proastă. Pregătirea pentru de la începutul sezonului a fost făcută cu un alt antrenor. Am descoperit mai târziu motivul real din spatele plecării antrenorului croat, Rezic.

Problemele pe care le-am găsit la Al Tai provin din încercările continue ale conducerii clubului de a interveni în munca echipei tehnice. Doreau să-și asume rolurile de antrenori. Nu știu de ce făceau asta, am încercat de foarte multe ori să discut cu ei. Am văzut că țin întâlniri cu jucătorii departe de antrenor.

În astfel de condiții, munca nu e deloc ușoară. Cred că asta a contribuit la declinul echipei. Am avut mai multe întâlniri cu președintele și cu adjunctul său, mi-am explicat punctul de vedere și convingerile. Dar au continuat și m-au presat să includ în echipă jucători, lucru pe care l-am refuzat”, a completat Reghe, pentru sursa citată anterior.

INVESTIGAȚIE. Hotelul de pe plaja de la Marea Neagră, miile de tablouri și legătura dintre generalul Zisu și șefa Spitalului Militar

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Citește mai mult

Dinamo nu renunță la Musi  „Câinii” forțează  transferul  jucătorului de la FCSB
Superliga
13:54

Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58

Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!