Relația dintre Ştefan Radu și Maurizio Sarri, antrenorul lui Lazio - ”Pot învăța multe”

Ștefan Radu este la Lazio Roma din 2008 iar începând din sezonul următor va fi sub comanda lui Maurizio Sarri. Fundașul român a declarat că are multe de învățat de la tehnicianul în vârstă de 62 de ani.

Stefan RaduFoto: IPA / BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia

Supranumit ”Il Boss”, Ştefan Radu, 34 de ani, a jucat 412 meciuri în tricoul echipei Lazio, cele mai multe din istorie, dar în această vară a fost foarte aproape să-şi urmeze antrenorul, pe Simone Inzaghi, la campioana Inter Milano.

Radu a decis să rămână la Roma, unde îl are acum antrenor pe Maurizio Sarri.

Ce a spus Ștefan Radu despre Maurizio Sarri

  • "Este al paisprezecelea meu cantonament la Auronzo di Cadore şi este întotdeauna frumos fiindcă lucrăm foarte bine. Au venit şi mulţi suporteri şi e o atmosferă foarte frumoasă. În fiecare an când venim aici avem cantonamente foarte dure. Cred că faţă de anii trecuţi noi am făcut un pas înainte în ce priveşte intensitatea. Din ziua când a venit, Sarri ne-a spus că echipa trebuie să domine meciul. E corect să lucrăm atât de mult pe teren.
  • "După cinci ani, lucrăm cu un sistem diferit şi e normal că, până când găsim măsurile potrivite, antrenorul ne explică totul amănunţit. Dimineaţa noi, fundaşii, trebuie să suferim puţin, dar această schimbare ne cere să fim mai atenţi la adversari. Când am venit, acum paisprezece ani, eram fundaş central într-o aşezare cu patru apărători, apoi m-am adaptat pe postul de fundaş lateral. Am jucat întotdeauna fundaş central şi mă simt bine. Pentru mine e o întoarcere la origini. Fundaşul central într-o linie cu patru apărători nu are mult spaţiu să avanseze şi să centreze, cum eram obişnuit în ultimii ani. Acum trebuie să fiu mult mai atent la linia de fund. Trebuie să fim compacţi pe teren.
  • "Sarri le cere şi fundaşilor centrali să facă jocul şi să între în combinaţii cu mijlocaşii. Sarri e foarte pregătit şi e e cu adevărat extraordinar. La aproape 35 de ani, cu el mai pot învăţa multe pentru faza defensivă", a adăugat fotbalistul român potrivit Agerpres.

Fanii lui Lazio Roma i-au dedicat un banner lui Ștefan Radu în semn de respect pentru fotbalist

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 