Replica lui Eduard Novak după ce a fost acuzat că și-a acordat renta viageră maximă

Replica lui Eduard Novak după ce a fost acuzat că și-a acordat renta viageră maximă

Acuzat de Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) că „a obţinut rapid o rentă viageră maximă”, de nivelul celei pe care o primesc legendele sportului românesc, ministrul Eduard Novak a reacţionat precizând că va face toate demersurile pentru ca persoanele răspunzătoare de afirmaţiile calomnioase să răspundă pentru faptele lor.

Eduard NovakFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Eduard Novak, rentă viageră de 16.635 de lei pe lună

Conform SNST, Eduard Novak și-ar fi stabilit o rentă viageră maximă (16.635 de lei pe lună), de nivelul celei pe care o primesc legende ale sportului românesc precum Nadia Comăneci, Elisabeta Lipă, Ivan Patzaichin sau Gabriela Szabo.

„După ce inițial a spus că se mai gândește dacă se retrage din activitatea de sportiv paralimpic, Novak și-a depus dosarul la Ministerul Sportului și a obținut rapid o rentă viageră maximă; ministrul Sportului(!) i-a aprobat imediat cererea și fondurile au fost alocate instantaneu: Novak Carol Eduard primește lunar o rentă viageră de 16.635 de lei.

Această sumă se acordă doar celor mai titrați dintre sportivii României, atât primesc campionii cu cele mai multe medalii la campionatele mondiale şi europene de seniori, probe olimpice.

Ministerul Sportului, condus de ministrul Eduard Novak, l-a încadrat pe sportivul Eduard Novak în grupa maximă de performanță, alături de Nadia Comăneci (gimnastică), Ivan Patzaichin (canoe), Elisabeta Lipă (canotaj) sau Gabriela Szabo (atletism)”, precizează Sindicatul Naţional Sport şi Tineret.

Eduard Novak contraatacă: „Îndeplinesc integral condiţiile de acordare a rentei viagere”

Eduard Novak, ministrul Sportului, a reacţionat miercuri cu un mesaj postat pe Facebook, în care a precizat că „îndeplinește integral condiţiile de acordare a rentei viagere”.

În vârstă de 46 de ani, Novak a precizat că a cucerit 4 medalii de-a lungul participărilor la Jocurile Paralimpice (una de aur și trei de argint), 5 medalii mondiale de aur şi 2 medalii europene de aur.

„În ultima vreme, sunt în mod constant ţinta unor atacuri lansate de Sindicatul Naţional Tineret şi Sport şi vreau să precizez clar că voi face toate demersurile pentru ca persoanele care se fac răspunzătoare de aceste afirmaţii calomnioase să răspundă pentru faptele lor.

Acest ultim episod, cu privire la renta viageră, are şi o notă de discriminare, având în vedere că sunt sportiv paralimpic, iar medaliile paralimpice sunt încă privite diferit şi beneficiază de mai puţină atenţie şi apreciere.

În legătură cu susţinerile false diseminate în media, se impun mai multe precizări. Mai ales că nu a fost solicitat un punct de vedere din partea ministerului, intenţia evidentă fiind aceea de a declanşa un scandal, nu de a clarifica eventuale nelămuriri pe acest subiect.

La încheierea carierei mele sportive, după Jocurile Paralimpice de la Tokyo 2020, am formulat către minister, în calitate de sportiv retras din activitate, o cerere de acordare a rentei viagere, în virtutea dreptului meu legal, conferit prin Legea nr. 69/2000, a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile de acordare a rentei viagere, pe care le îndeplinesc integral, sunt explicit prevăzute în lege, precum şi în regulamentul de punere în aplicare a acesteia, la fel şi modalitatea de calcul.

De asemenea, performanţele sportive au fost confirmate, la cererea Ministerului Sportului, de federaţia de specialitate, în cazul meu, federaţia de ciclism, şi de Comitetul Naţional Paralimpic Român.

Aceste rezultate sunt: o medalie paralimpică de aur, trei medalii paralimpice de argint, 5 medalii mondiale de aur şi 2 medalii europene de aur. Le menţionez doar pe cele care au fost luate în calcul pentru stabilirea cuantumului rentei, nu pe toate cele obţinute de-a lungul carierei.

Celălalt indicator care stă la baza calculului este cel mai recent câştig salarial mediu brut pe economie publicat de Institutul Naţional de Statistică.

Ca urmare a rezultatelor mele sportive, coeficientul rezultat a fost de 7,35. Acesta a fost plafonat, tot ca urmare a prevederilor legale, la 5.

De aici a reieşit şi suma acordată, care este aceeaşi cu cea de care beneficiază şi alţi sportivi, tocmai pentru că legea plafonează coeficientul la 5 indiferent de nivelul performanţelor. Este suma maximă care poate fi acordată ca rentă viageră unui sportiv.

Dreptul la rentă viageră este acordat oricărui sportiv retras din activitate, indiferent de funcţia pe care o ocupă şi indiferent de tipul medaliilor. Cele paralimpice sunt obţinute cu acelaşi efort şi au aceeaşi valoare. Cu privire la numărul lor, cele obţinute de mine îmi conferă în mod legal dreptul la renta viageră maximă. Vă rog să nu uitaţi că eu nu sunt doar ministru, sunt şi sportiv de performanţă, care are drepturi egale cu ale tuturor sportivilor!” - Eduard Novak.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF