​Retrospectivă 2018 - Răzvan Burleanu: "Dacă am fi câştigat grupa de Liga Naţiunilor am fi putut vorbi de un an excelent"

​Retrospectivă 2018 - Răzvan Burleanu: "Dacă am fi câştigat grupa de Liga Naţiunilor am fi putut vorbi de un an excelent"

​Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, pentru Agerpres, că în cazul în care echipa naţională ar fi câştigat grupa în Liga Naţiunilor 2018 ar fi fost un an excelent, în condiţiile în care selecţionata de tineret s-a calificat după două decenii la Campionatul European Under-21.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Dacă este să ne referim exclusiv la rezultatele sportive, aş spune că a fost un an bun. Echipa naţională U21 s-a calificat la Campionatul European pentru a doua oară în istorie şi după o pauză de două decenii, România U17 şi U19 s-au calificat la turul de elită, naţionala de seniori a încheiat 2018 fără înfrângere. Bilanţul, aşadar, este în mod evident pozitiv. Dacă am fi câştigat grupa de Liga Naţiunilor am fi putut vorbi de un an excelent", a spus Burleanu.

Acesta a subliniat importanţa calificării echipei naţionale U21 la Campionatul European din 2019 pentru fotbalul românesc. "Această calificare constituie nu doar o performanţă sportivă remarcabilă care evidenţiază talentul românesc în fotbal şi efectele unor măsuri luate în zona administrativă, precum 'regula U21 în Liga I', Liga Elitelor U19 şi U17, obligaţia ca fiecare club să aloce cel puţin 10% din orice transfer în propria academie sau investiţiile de la loturile naţionale, ci are toate premisele să devină un reper pentru generaţiile şi mai tinere. E nevoie de modele autohtone pentru cei mai tineri practicanţi ai fotbalului din România", a precizat preşedintele.

"Ne dorim, în primul rând, să trecem de faza grupelor la EURO 2019. Ar însemna enorm să ajungem între cele mai bune patru echipe ale continentului, mai ales venind dintr-o grupă cu Anglia, Franţa şi Croaţia. Ideal ar fi să ne calificăm în semifinale şi, astfel, la Jocurile Olimpice. Fireşte că această generaţie devine tot mai puternică pe măsură ce beneficiază de competiţii internaţionale de anvergură, iar Jocurile Olimpice ar fi o prelungire frumoasă pentru parcursul de până acum", a adăugat Răzvan Burleanu.

În ceea ce priveşte partea administrativă, preşedintele FRF a remarcat în mod special elaborarea Manualului de Clasificare a Academiilor pentru Copii şi Juniori şi a Regulamentului de Certificare a Condiţiilor de Participare în Liga a II-a."Misiunea noastră e de a furniza suportul optim pentru performanţa sportivă, astfel că aş evidenţia două proiecte foarte importante care depăşesc zona instituţională, acolo unde anul 2018 a însemnat o consolidare profundă. Este vorba de elaborarea Manualului de Clasificare a Academiilor pentru Copii şi Juniori, proiect care va fi implementat în 2019 pentru centrele dedicate fotbalului juvenil precum şi centrele de copii şi juniori din cadrul cluburilor de seniori. Acestea vor putea dobândi o reputaţie sporită, crescând oportunităţile de finanţare, se va dezvolta acest segment fotbalistic la nivel investiţional, iar părinţii vor avea o radiografie clară atunci când îşi vor duce copiii la fotbal. Al doilea proiect pe care l-aş evidenţia este elaborarea Regulamentului de Certificare a Condiţiilor de Participare în Liga a II-a, proiect aprobat de Comitetul Executiv al FRF şi care va fi completat în 2019 cu reglementări adaptate pentru Liga a III-a. Vom avea competiţii mai solide şi cu mai puţine retrageri, transparenţă financiară şi o creştere a standardului de performanţă, ceea ce ar trebui să conducă la mai multe investiţii din partea autorităţilor locale, fiindcă în 2019 fotbalul românesc la nivel de cluburi va fi unul sustenabil", a menţionat oficialul.

Principalul obiectiv al Federaţiei Române de Fotbal în 2019 este legat de participarea primei reprezentative în preliminariile EURO 2020."Cred că avem toate şansele să ne calificăm la EURO 2020, e o grupă în care ne vom lupta pentru fiecare punct, cu fiecare dintre reprezentativele Spaniei, Suediei şi Norvegiei", a spus Burleanu.

Preşedintele FRF a menţionat că echipa anului 2018 nu poate fi decât selecţionata Under-21 a României.

Prima reprezentativă a României a încheiat pe locul doi Grupa a 4-a din Seria C a Ligii Naţiunilor, competiţie aflată la prima ediţie. Echipa naţională a acumulat 12 puncte, cu 2 mai puţin decât liderul Serbia (2-2 în deplasare, 0-0 acasă), într-o grupă din care au mai făcut parte Muntenegru (0-0 acasă şi 1-0 în deplasare) şi Lituania (2-1 în deplasare, 3-0 acasă).

Reprezentativa de tineret a obţinut după o pauză de 20 de ani calificarea la Campionatul European Under-21, găzduit în 2019 de Italia şi San Marino. România U21 a terminat preliminariile neînvinsă, clasându-se la final pe primul loc cu 24 puncte, urmată de Portugalia, 22 puncte, Bosnia-Herţegovina, 18 puncte, Ţara Galilor, 13 puncte, Elveţia, 10 puncte şi Liechtenstein, 0 puncte. La CE 2019, naţionala de tineret a fost repartizată în Grupa C alături de Anglia, Franţa şi Croaţia.

Echipele naţionale Under 17 şi Under 19 ale României au ratat în primăvară calificarea la turneele finale ale Campionatului European 2018, încheind grupele din turul de elită pe locurile 4, respectiv 2. În schimb, cele două selecţionate s-au calificat în toamnă la turul de elită, ultima fază înaintea Campionatului European 2019. Selecţionata U17 s-a calificat de pe locul doi al grupei, fiind devansată de Ungaria, la fel ca şi reprezentativa U19, care a fost devansată de Grecia.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Prăbușirea unui internațional    Jovan Markovic  nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Superliga
12:46
Prăbușirea unui internațional Jovan Markovic nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Citește mai mult
Prăbușirea unui internațional Jovan Markovic nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Papa Francisc a murit  Suveranul Pontif avea 88 de ani și   a iubit sincer fotbalul,  pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Special
11:17

Becali vs. Șucu   Se încinge derby-ul! „Anul trecut, a zis că e un eșec să termine în spatele lui FCSB. Anul ăsta, termină   în spatele lui Dinamo”
Superliga
14:38

Golazo în Turcia!     Daniel Popa,  reuşită spectaculoasă pentru Genclerbirligi
Stranieri
10:37
Golazo în Turcia! Daniel Popa, reuşită spectaculoasă pentru Genclerbirligi
Citește mai mult
Golazo în Turcia!   Daniel Popa, reuşită spectaculoasă pentru Genclerbirligi
Știri ultima oră
20:50
LIVE Dinamo - Craiova, în etapa #5 din play-off-ul Ligii 1. Perica, aproape de gol
LIVE Dinamo - Craiova, în etapa #5 din play-off-ul Ligii 1. Perica, aproape de gol
21:06
Cu ochii pe Europa League FCSB poate primi un ajutor uriaș în Liga Campionilor! Totul depinde de câștigătoarea EL
Cu ochii pe Europa League FCSB poate primi un ajutor uriaș în Liga Campionilor! Totul depinde de câștigătoarea EL
20:40
„Ați fi semnat pentru egal?” MM Stoica a răspuns fără ezitare: „E foarte adevărat că am marcat la prima șansă, dar ei n-au avut ocazii!”
„Ați fi semnat pentru egal?” MM Stoica a răspuns fără ezitare: „E foarte adevărat că am marcat la prima șansă, dar ei n-au avut ocazii!”
11:17
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul
Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Top stiri din sport
Dan Udrea  Ce înseamnă că Istvan Kovacs   dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Opinii
13:27
Dan Udrea Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Citește mai mult
Dan Udrea Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Mbappe, fluierat pe „Bernabeu”  Nu e liniște la Real Madrid. Victorie chinuită, în minutul 90+3   + Ce a făcut Vinicius
Campionate
13:21

 „Adio, mulțumim!”     San Lorenzo,  echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”
Campionate
15:54

„O ofensă la adresa fotbalului”    Cristi Balaj,  dezamăgit după înfrângerea cu FCSB: „Dacă așa arată o campioană… Să-i ajute Dumnezeu”
Superliga
14:54

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa