Ochii pe Ianis  Goal.com îl pune pe  Hagi jr  lângă Nico Williams și Bakayoko
Ianis Hagi se află într-o companie selectă/FOTO:IMAGO

Ochii pe Ianis Goal.com îl pune pe Hagi jr lângă Nico Williams și Bakayoko

  • Jurnaliștii de la Goal.com au analizat loturile de la Euro 2024 și au ales jucătorii care pot fi revelațiile turneului.
  • Din echipa României l-au ales pe Ianis Hagi (25 de ani), care a preluat numărul 10 înainte de plecarea în Germania.

Cei de la Goal.com au pornit căutările pentru viitoarele stelele ale fotbalului care își pot face un nume la turneul final.

„Printre cele 24 de echipe sunt mulți jucători care vor primi Campionatul European ca pe o șansă de a-și face un nume, de a-și lansa cariera sau de a prinde un transfer”, notează englezii.

Ianis Hagi, revelația României la EURO?

Iar pentru România l-au ales Ianis Hagi, mijlocaș care se va întoarce la Rangers în această vară.

„Probabil apăsat de numele faimosului său tată, Ianis Hagi speră ca în final să își croiască propriul drum alături de o echipă a României cu puține șanse la Euro 2024

Cu o carieră afectată de accidentări, Hagi s-a refăcut fizic în acest sezon, fiind împrumutat de Rangers la Alaves. Mijlocașul ofensiv de 25 de ani are nevoie de ceva care să-l ajute să-și lanseze cariera, iar un parcurs impresionant în Germania ar putea fi soluția perfectă. E în formă pentru România, contribuind la 5 goluri în ultimele 5 meciuri”, scriu englezii.

Pe listă mai apar

Lista completă a jucătorilor care pot „exploda” la Euro

  • Armando Broja (Albania)
  • Nicolas Seiwald (Austria)
  • Johan Bakayoko (Belgia)
  • Josip Sutalo (Croația)
  • Ladislav Krejci (Cehia)
  • Morten Hjulmand (Danemarca)
  • Adam Wharton (Anglia)
  • Youssouf Fofana (Franța)
  • Georges Mikautadze (Georgia)
  • Maximilian Beier (Germania)
  • Milos Kerkez (Ungaria)
  • Riccardo Calafiori (Italia)
  • Jerdy Schouten (Olanda)
  • Sebastian Szymanski (Polonia)
  • Goncalo Inacio (Portugalia)
  • IANIS HAGI (ROMÂNIA)
  • Billy Gilmour (Scoția)
  • Ivan Ilic (Serbia)
  • Davin Hancko (Slovacia)
  • Jaka Bijol (Slovenia)
  • Nico Williams (Spania)
  • Dan Ndoye (Elveția)
  • Orkun Kokcu (Turcia)
  • Georgiy Sudakov (Ucraina)

Programul României la EURO:

  • 17 iunie, ora 16:00: ROMÂNIA – Ucraina (Allianz Arena, Munchen)
  • 22 iunie, ora 22:00: Belgia – ROMÂNIA (Rhein Energie, Koln)
  • 26 iunie, ora 19:00: Slovacia – ROMÂNIA (Waldstadion, Frankfurt)
INVESTIGAȚIE. Hotelul de pe plaja de la Marea Neagră, miile de tablouri și legătura dintre generalul Zisu și șefa Spitalului Militar

Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
18:30

Citește mai mult

Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
16:39

Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3
16:11

Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
18:11

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
17:56
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
18:15

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Verdict din Spania Un renumit arbitru din LaLiga a analizat cele  3 faze controversate  din Dinamo - FCSB și  îi dă dreptate lui MM:  „VAR trebuia să intervină la toate!”
Superliga
15:29