Robert Glință, lăudat de antrenor: "Partea intelectuală îl ajută mult. Este foarte cerebral"

Antrenorul Mugur Tomescu a declarat că elevul său, Robert Glinţă, este foarte cerebral. iar acest lucru la ajutat şi la câştigarea medaliei de aur la 100 metri spate la Campionatele Europene de Nataţie, informează News.ro.

Robert Glinta, campion european la 100 de metri spateFoto: Captura video - Teledeporte

"Calităţile lui Robert: Talentul cu care s-a născut şi munca. Şi peste toate acestea, e partea intelectuală care îl ajută mult. Robert este foarte cerebral. El a gândit proba foarte bine şi a remediat ceea ce a fost de remediat după semifinală. A plecat mai relaxat. Eu am fost foarte liniştit. Ne-am fixat un obiectiv, dar am fost sigur că va câştiga. Sper să fie exact ca până acum, să nu se abată de la drum. Să fie focusat", a declarat Tomescu pentru Federaţia Română de Nataţie.

Sportivul Robert Glinţă a reuşit o performanţă extraordinară, joi, cânda câştigat titlul european în proba de 100 de metri spate, la CE de la Budapesta.

Este prima medalie cucerită de România la un Campionat European de nataţie pentru seniori, în probele masculine, şi cea dintâi după o pauză de 17 ani – ultima realizare de acest gen fiind reuşită de Camelia Potec în 2004, la Madrid, în proba de 200 m liber.

Totodată, este prima medalie de aur pentru Robert Glinţă la o ediţie a Campionatelor Europene de seniori. În urmă cu două zile, sportivul în vârstă de 24 de ani a cucerit argint la 50 m spate, tot la Budapesta. Robert a încheiat finala cu 52,88, record naţional şi record personal.

Citește și: Ce a declarat Robert Glință după ce a devenit campion european în proba de 100 de metri spate

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Citește mai mult

Dinamo nu renunță la Musi  „Câinii” forțează  transferul  jucătorului de la FCSB
Superliga
13:54

Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58

Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!