THEODOR JUMĂTATE  Iată ce a vrut să spună  Rodri !

THEODOR JUMĂTATE Iată ce a vrut să spună Rodri!

  • Când s-a plâns de creșterea numărului de meciuri și a avertizat cu greva, cel mai bun "închizător" al lumii anunța riscul la care sunt supuși jucătorii. Accidentările grave, precum cea suferită de el acum.

As fi putut să scriu despre Haaland și golul său 100 la City sau despre reușita-minune a lui Calafiori la debutul ca titular la Arsenal.

Dar scriu despre Rodri, pentru că e mult, mult mai important. Cazul lui e esențial pentru fotbal, pentru viitorul fotbalului.

Fotbal XL, XXL, XXXL

Zilele trecute, spaniolul se plângea de programul tot mai încărcat, de competițiile care devin de la un an la altul mai mari, cu meciuri și mai dese, cu pauze și mai mici între ele.

Liga Campionilor XL, cu 36 de echipe (de la 32), Mondialul Cluburilor XXL, cu 32 de echipe (de la 7), Mondialul naționalelor XXXL, cu 48 de echipe (de la 32).

Avocații decid, nu jucătorii

Cel mai valoros "închizător" al planetei avertiza că, la un moment dat, și nu e departe acel moment, jucătorii vor intra în grevă. E prea mult.

E prea mult ca unii să decidă, președinții UEFA și FIFA, ambii avocați, nu foști sportivi, mărirea la nesfârșit a competițiilor. Iar ei, actorii fotbalului, fără de care jocul nu există, să fie ignorați total, să nu fie întrebați dacă sunt sau nu de acord să joace mai mult, și mai mult. Dacă pot.

Organismul va intra în colaps. Va muri

Rodri voia să lanseze un semnal de alarmă, să înțeleagă toți cei din jurul sportului că jucătorii sunt supuși unui risc enorm.

Riscul de a ceda, de a se accidenta grav. Într-un caz extrem, de a muri.

Indiferent ce salarii ar avea, câte zeci de milioane ar câștiga, sunt doar oameni.

Organismul lor, oricât de rezistent, va intra în colaps dincolo de o anumită limită. Iar acum limita e deja prea sus.

Cea mai gravă accidentare

THEODOR JUMĂTATE  Iată ce a vrut să spună  Rodri ! THEODOR JUMĂTATE  Iată ce a vrut să spună  Rodri !

Rodri a cedat duminică, împotriva lui Arsenal. Un candidat la Balonul de Aur, care a jucat 64 de meciuri în sezonul trecut, campion al Angliei cu Manchester City și al Europei cu naționala Spaniei, a alunecat împins de Partey și s-a prăbușit în iarbă cu dureri mari la genunchiul drept. 

Ibericul se temea de ce e mai rău, de cea mai gravă accidentare. Ruptură a ligamentului încrucișat anterior, ceea ce înseamnă minimum șase luni de pauză. Maximum știe Ianis Hagi: un an departe de teren. Iar revenirea după asemenea răni e extrem de dificilă.

Luni, crunta confirmare pentru Rodri. Nu a scăpat de ce se temea. Ligament rupt, exact acel ligament.

Nimeni nu îi poate înlocui

Un prieten îmi spunea că, dacă nu rezistă, vin alții, care rezistă. Oricine i-ar înlocui nu va rezista la nesfârșit. Niciun om nu rezistă la nesfârșit. Nici dopat! Și vremea fotbalului roboților nu a venit. Nu încă.

Mai e ceva. Dacă azi cade Rodri, mâine Mbappe, poimâine Haaland, răspoimâine Vinicius, unde găsești alții ca ei?

Dacă în vârful carierei lor, Messi și Cristiano ar fi căzut, cine i-ar fi înlocuit? Nimeni!

Talentul suprem e rarisim. Geniul lor e unic.

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 